Victor Ponta: CAS-ul se reduce fără acordul FMI. Nu vor fi majorări de taxe sau impozite



Premierul Victor Ponta a anunțat că vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale la angajator cu cinci puncte procentuale de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, însă acesta a precizat că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.

Victor Ponta a precizat că măsura va fi introdusă printr-un proiect de lege pe care Guvernul îl va trimite săptămâna viitoare Parlamentului şi reprezintă o decizie "rezonabilă şi sustenabilă" pe care Guvernul şi-o asumă.

"Considerăm că reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru. Putem în mod rezonabil şi sustenabil să transmitem către Parlament proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte pentru ultimul trimestru, începând cu 1 octombrie, deoarece în acest fel nu trebuie să creştem niciun fel de taxă sau impozit. Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului şi având încasări suplimentare şi cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ", a spus Ponta, Potrivit Mediafax.

Prim-ministrul suține că cele 850 milioane lei necesare acoperirii impactului aferent ultimului trimestru sunt disponibili în buget.

"Acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială rămâne funcţional, nu se întrerupe, reziliază sau denunţă (...) Principalii beneficiari vor fi angajaţii, pentru că angajatorii - şi asta vom urmări în mod clar - vor scoate la suprafaţă acele contracte de muncă din zona gri, în care pe cartea de muncă sunt mai puţini bani decât în realitate pentru a se evita impozitarea şi, în al doilea rând, crearea de noi locuri de muncă", a afirmat Ponta.

Întrebat dacă decizia reducerii CAS are acordul FMI şi al Comisiei Europene, premierul a răspuns că nu.

"Nu, pentru că instituţiile internaţionale au spus un singur lucru: în primul rând, rămânem în ţintele de deficit, iar acordul instituţiilor pentru anii care urmează se va da în baza discuţiilor pe care le avem la sfârşitul lunii noiembrie pentru bugetul 2015 şi 2016. Nu, nu e niciun acord şi niciun dezacord. Când s-au tăiat salarii şi pensii, nu le-a tăiat FMI-ul, le-a tăiat Guvernul României. Când le-am dat înapoi, le-am dat noi. Când scădem CAS, le scădem noi. Ei ne cer un singur lucru, să ne păstrăm obligaţiile asumate privind ţintele mecroeconomice şi, de asemenea, să continuăm reformele structurale şi să îmbunătăţim managementul societăţilor cu capital de stat", a răspuns Ponta.

Totodată, el a asigurat că impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din încasări bugetare şi că măsura nu este una temporară, nefiind gândită doar până la finele acestui an.

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie.

Comentarii Facebook