Luni 21 Octombrie

Un supermarket aduce la Cluj plata cu PET-ul. Cum funcționează sistemul


Clujenii au posibilitatea de a schimba PET -urile pe care le au în casă în urma consumului zilnic de apă și alte lichide pe fructe și legume. 

Timp de 10 zile, locuitorii din Cluj vor putea recicla PET-uri și vor primi la schimb fructe și legume de la producători locali, în hipermarketul Carrefour Cluj-Napoca. 

Până pe 20 octombrie, locuitorii din Cluj vor putea cumpăra fructe și legume provenite de la producători locali în hipermarket-ul Carrefour Cluj Napoca cu PET-uri. Fiecare PET valorează un fruct sau o legumă.

Plata cu PET-ul, parte a programului Punem preț pe plastic, reprezintă o inițiativă strategică din programul de sustenabilitate al Carrefour România. Succesul pe care l-a avut programul în București ne convinge că suntem pregătiți să luăm plasticul în serios și să îl folosim inteligent” a declarat Felician Cardoș, Manager Mediu Carrefour România. 

Programul-pilot “Plata cu PET-ul” s-a desfășurat la București, în Carrefour Băneasa, timp de aproape 3 săptămâni. La final, Carrefour a colectat peste 7.5 tone de PET-uri, iar cei 3000 de oameni care au vizitat standul au primit la schimb peste 2 tone de fructe și legume provenite de la producători locali.

Standul este în Carrefour Vivo. O persoană poate aduce maxim 20 de PET - uri pe zi, iar din fiecare sortiment de fructe sau legume, cei care dus PET -uri pot alege maxim 4 produse.

71886675_2769879509710090_5291807777809760256_n.jpg

Comentarii Facebook