Schimbare URIAȘĂ așteptată de toți clujenii la automatele de bilete din Cluj-Napoca: De astăzi, merge contactless: „Un zâmbet?”

Automatele de ticketing din Cluj-Napoca, modernizate de CTP: sistem nou contactless, mai simplu și mai prietenos pentru călători

Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) a modernizat automatele de ticketing din municipiu și din zona metropolitană. Măsura vine ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea călătorilor, care și-au dorit un sistem de achiziționare a biletelor mai simplu și mai actualizat.

„Dragii noștri călători! Suntem bucuroși să vă anunțăm că am modernizat automatele de ticketing pentru a face cât mai prietenoasă interacțiunea dumneavoastră cu acestea”, transmit reprezentanții CTP.

Scopul declarat al companiei este de a oferi o călătorie „plăcută, relaxată și sigură până la destinație”, iar simplificarea modalității de plată a biletelor face parte din acest obiectiv mai larg. „Vechiul sistem era o sursă de stres pentru o parte a călătorilor noștri, care ne-au transmis dorința lor de a avea un sistem mult mai simplu, actualizat și modern. Motiv pentru care am acționat în acest sens”, mai precizează CTP.

Ce s-a schimbat la automate?

Cea mai importantă noutate este înlocuirea vechiului sistem de plată cu un terminal modern contactless, care permite plata biletului doar prin apropierea cardului bancar de automatul de ticketing.

„Este suficientă apropierea cardului de terminalul de plată pentru a se încasa prețul unui bilet”, arată CTP.

Avantajele sistemului nou

Potrivit companiei, noul sistem aduce beneficii concrete pentru utilizatori:

  • Economie de timp – tranzacția este rapidă și eficientă,

  • Simplificarea operațiunii – plata se face într-un singur pas,

  • Securitate sporită – tehnologia este sigură și testată,

  • Confort psihologic – „ne dorim mult asta – un zâmbet”, spun reprezentanții CTP.


Comentarii Facebook