Scad prețurile alimentelor în toată lumea, dar producătorii români vor să scumpească producția. Ce spun micii comercianți


Chiar dacă indicele global a atins cel mai redus nivel din septembrie 2021, privind prețurile alimentelor, producătorii români sunt tot mai hotărâți să scumpească cerealele, fructele și legumele din piețe. 

Prețurile alimentelor au scăzut, în ianuarie, pentru a zecea lună consecutiv, anunţă agenţia Reuters. De exemplu, pe plan internațional, cotațiile grâului au scăzut cu 2,5%, după ce producțiile din Australia și Rusia au depășit estimările. De asemenea, prețul uleiurilor vegetale a înregistrat, în ianuarie, un declin de 2,9%, în timp ce prețul cărnii a scăzut cu până la 1,4%, iar cel al zahărului cu 1,1%

Cu toate acestea, producătorii din România spun că nu au de gând să ieftinească produsele pe care le vând în piețe, ba chiar se gândeasc să aplice niște scumpiri.

Producătorii români spun că semințele sunt tot mai scumpe, la fel și apa sau mâna de lucru. „Investiția este foarte mare, s-au scumpit semințele, investim foarte mult și trebuie să ne recuperăm banii”, a spus un producător. 

Cu toate acestea, unii producători sunt dispuși să mai scadă prețul, fiindu-le teamă că vor rămâne cu produsele de tarabă. Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, față de anul trecut, zahărul s-a scumpit cu 63%, untul cu 45%, uleiul cu 37%, margarina cu 36% şi ouăle cu 35%.

Comentarii Facebook