Joi 13 Mai

S-a modificat Legea asociaţiilor de proprietari. Copiii mai mici de 3 ani nu plătesc întreţinere


Senatul a modificat Legea asociaţiilor de proprietari. Copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata întreținerii, potrivit acestei modificări, relatează Agerpres.

Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

Inițiatorul a explicat că ”plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

”Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a mai spus Roman.

For decizional este Camera Deputaţilor.

Comentarii Facebook