Românii sunt oficial cei mai taxați din Uniunea Europeană! Cât din salariu ajunge la stat


România a ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește povara fiscală asupra salariilor. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat pentru anul 2025, un angajat român singur, fără copii, pierde în medie 41,5% din salariul brut prin taxe și contribuții sociale, cel mai ridicat procent din întregul bloc comunitar.

Prin comparație, media Uniunii Europene este de 29,1%, ceea ce înseamnă că România depășește cu peste 12 puncte procentuale media europeană la capitolul taxării veniturilor din muncă.

La polul opus se află Cipru, unde doar 15,1% din salariul brut este direcționat către stat. Grecia urmează cu 17%, iar alte state cu o povară fiscală redusă sunt Cehia, Irlanda, Portugalia, Spania și Bulgaria, toate situându-se în jurul pragului de 22%.

Românii sunt oficial cei mai taxați din Uniunea Europeană! Cât din salariu ajunge la stat

Analiza arată că nivelul ridicat al taxării din România este determinat în principal de contribuțiile sociale obligatorii, care cântăresc mai mult decât impozitul pe venit. Astfel, deși România aplică un sistem de cotă unică, angajații rămân cu cea mai mică parte din salariul brut dintre toate statele membre ale Uniunii Europene.

Situația este nefavorabilă și pentru familiile cu copii. În timp ce media europeană pentru un cuplu cu un singur venit și doi copii este de doar 8% din salariul brut direcționat către taxe și contribuții, în România această pondere ajunge la 33,4%, cea mai mare din Uniunea Europeană.

Comentarii Facebook