România, rușinea Europei la datoria publică: Plătim cel mai scump din UE pentru banii împrumutați, de trei ori mai mult decât Germania
România, coada Europei la costul datoriei: plătim cel mai scump din UE pentru banii împrumutați
România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale din Uniunea Europeană – 5,2% – cu mult peste media europeană, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. Pe lângă asta, mai bine de jumătate din datoria țării e în valută, ceea ce o face și mai vulnerabilă la fluctuațiile cursului de schimb, potrivit agerpres.
Niciun alt stat membru UE nu suportă un cost al datoriei publice mai mare decât România. Cu 5,2%, suntem cu aproape un punct procentual peste Polonia (4,5%), care ocupă locul doi, și de aproape trei ori mai scumpi decât Germania (1,8%) sau Franța (1,9%). Cel mai mic cost din UE îl are Irlanda – 1,4%.
Iar față de 2024, costul mediu al datoriei României a crescut cu 0,3 puncte procentuale, una dintre cele mai mari creșteri din bloc, alături de Lituania și Danemarca.
Jumătate din datoria României e în valută – al doilea cel mai mare procent din UE
Un alt semnal de alarmă vine din structura datoriei. La sfârșitul anului 2025, 53% din datoria publică a României era denominată în valută – cel mai vulnerabil nivel din UE după Bulgaria (75%). Ponderi ridicate au mai înregistrat Ungaria (32%), Polonia (26%) și Danemarca (24%).
Datoria în valută expune statul la riscuri suplimentare: orice depreciere a leului scumpește automat rambursările.
Datoria față de PIB a crescut cu 4,5 puncte procentuale într-un singur an
România s-a numărat și printre țările cu cele mai mari creșteri ale raportului datorie/PIB în 2025 față de 2024, cu un avans de 4,5 puncte procentuale. Peste noi s-au clasat doar Finlanda (+6,2 pp) și Bulgaria (+6 pp).
La nivel european, 12 din cele 27 de state membre au depășit pragul de 60% datorie/PIB, iar cinci au trecut de 100%. Grecia rămâne campioana îndatorării, cu 146,1% din PIB, urmată de Italia (137,1%), Franța (115,6%), Belgia (107,9%) și Spania (100,7%). La polul opus, Estonia are cea mai mică datorie relativă – 24,1% din PIB.
În total, 19 state UE au înregistrat creșteri ale raportului datorie/PIB în 2025, în timp ce opt au reușit să reducă ponderea. Cele mai spectaculoase scăderi au fost în Grecia (-8 pp), Cipru (-7,7 pp) și Irlanda (-5,4 pp).
1 Comentariu