Peste 1,2 milioane de lei pentru proiectele de tineret de la CJ Cluj. Zeci de organizații primesc finanțare, majoritatea 15.000 de lei
Consiliul Județean Cluj continuă distribuirea finanțărilor nerambursabile aprobate pentru anul 2026, după alocările destinate cultelor religioase, culturii și sportului. De această dată, administrația județeană a aprobat repartizarea unei sume totale de 1,2 milioane de lei pentru proiecte dedicate tinerilor, elevilor și studenților din județ.
Consiliul Județean Cluj continuă distribuirea finanțărilor nerambursabile aprobate pentru anul 2026
Potrivit anexei cu beneficiarii finanțărilor, fondurile sunt distribuite către zeci de asociații, fundații, organizații studențești și instituții educaționale care organizează tabere, concursuri, activități culturale, proiecte de voluntariat și programe de dezvoltare personală pentru tineri.
Spre deosebire de finanțările pentru sport sau cultură, unde au existat beneficiari care au primit zeci sau chiar sute de mii de lei, în cazul proiectelor de tineret banii sunt împărțiți mult mai echilibrat, niciun beneficiar neprimind mai mult de 15.000 de lei.
Printre organizațiile care au obținut cele mai mari finanțări se numără Asociația Oameni Buni din Cluj-Napoca, care primește 15.000 de lei pentru proiectul „Tabăra – Din fir și dor”, dar și Asociația Culturală Huedin – BanffyHunyadi Muvelodesi Egyesulet, care beneficiază de aceeași sumă pentru organizarea proiectului „Parada portului popular al tinerilor din Călata”.
O finanțare importantă, de 14.000 de lei, a fost aprobată pentru Asociația Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca, care organizează concursul interjudețean de matematică „Marian Țărină”.
Pe lista beneficiarilor mai apar:
- Asociația Kalaris Egyesulet din Cojocna – 12.000 lei;
- Fundația Culturală Teka din Gherla – 13.000 lei;
Asociația Kozmutza Flora – 11.000 lei; - Asociația Colegiului Reformat Cluj – 11.000 lei;
- Palatul Copiilor Cluj-Napoca – 11.000 lei;
- Asociația Meșteșuguri de Câmpie – 11.000 lei.
Mai multe organizații au primit câte 10.000 de lei, printre acestea numărându-se Mathias Corvinus Collegium (MCC)
Mai multe organizații au primit câte 10.000 de lei, printre acestea numărându-se Mathias Corvinus Collegium (MCC), Asociația Playfield, Uniunea Organizațiilor Studențești Maghiare din România, Uniunea Armenilor – Sucursala Cluj, Fundația Tranzit, Asociația Comunitatea Moto Cluj și Asociația Argumentum Nostrum.
Finanțările vor susține o gamă variată de activități, de la concursuri școlare și proiecte educaționale până la tabere tematice, evenimente culturale, proiecte de voluntariat, activități dedicate incluziunii sociale și programe pentru dezvoltarea abilităților tinerilor.
Alocarea de 1,2 milioane de lei pentru tineret vine după alte programe de finanțare aprobate de Consiliul Județean Cluj în acest an. Pentru cultele religioase au fost repartizate peste 3 milioane de lei, pentru sport 1,25 milioane de lei, iar pentru proiectele culturale alte 1,2 milioane de lei. În cazul finanțărilor pentru tineret, accentul pare să fie pus pe susținerea unui număr cât mai mare de inițiative locale, în locul concentrării fondurilor către câțiva beneficiari mari. Astfel, sute de elevi, studenți și tineri din județul Cluj ar urma să beneficieze de proiectele finanțate prin programul derulat de Consiliul Județean Cluj în cursul anului 2026.
0 Comentarii