Metroul din Cluj „ajută” piața imobiliară. Apartamentele de lângă viitoarele stații s-au scumpit: „creșteri de două sau de trei ori ale prețurilor”

Metroul din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante și cele mai scumpe proiecte pe care autoritățile locale vor să le construiască în oraș. În ciuda faptului că lucrările nici nu au început, iar unii cetățeni sunt convinși că nu se vor termina, asta nu i-a oprit pe oameni să profite de pe urma proiectului.

Clujenii au început să crească prețurile pentru locuințele de lângă viitoarele guri de metrou, unele apartamente ajungând să se dubleze și chiar tripleze în preț, conform Digi24. Acest trend a început să ia amploare de când au fost făcute publice planurile pentru metrou, lucru observat atât de specialiști, cât și de cetățeni.

Un agent imobiliar a venit cu mai multe exemple prin care demonstrează această creștere: „Uite, de exemplu, aici un apartament de o cameră, 32 mp, deci o garsonieră, am putea spune, 65 mii de euro. Vorbim de 2.000 de euro pe metru pătrat” a transmis specialistul pentru sursa citată.

Agentul imobiliar a mai explicat că prețurile s-au și triplat în jurul viitoarelor guri de metrou: „Dacă ar fi să ne uităm, cu timp în urmă, poate 5-6 ani, putem să vedem creșteri chiar de 2 sau de 3 ori ale imobilelor, de la 30-40 mii, dacă e să ne raportăm la comuna Florești de lângă Cluj-Napoca până spre 80 chiar și 100 de mii de euro” a afirmat acesta.

Și persoanele care și-au cumpărat locuințe în aceste zone au observat creșterile imense de prețuri. O clujeancă a afirmat că apartamentul său s-ar vinde cu preț dublu ani: „Am achiziționat cu 35 de mii și îl luam cu 80 de mii, 90 de mii. Deci mai mult de dublu. Nu cred că trebuie să scumpim de acum apartamentele, nici nu s-a început la metrou”.

Comentarii Facebook