Magazinul Carrefour din Central, amendat și închis de Protecția Consumatorilor Cluj: Greu mai mănânci de acolo, dacă vezi imaginile - FOTO


Magazinul Carrefour din Central a fost închis de Protecția Consumatorilor Cluj și amendat cu 60.000 de lei. Timp de câteva ore, angajații au mișunat ca roboții și au făcut curățenie, adică ceea ce trebuiau să facă din timp. 

Magazinul este administrat de Columbus Operațional SRL. Verificările au izbucnit după ce au apărut sesizări în privința calității produselor din zona de mâncare gătită. Vineri dimineața, la prima oră, inspectorii au închis magazinul, care avea mari probleme de igienă. După câteva zile de șmotru, inspectorii au revenit luni, 28 august, și au permis redeschiderea magazinului. 

Ce au constatat inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj:

În urma acțiunii, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor și preparatelor, cu praf în exces, rugină, mucegai și chedere neigienizate
  • pavimentul aferent vitrinelor frigorifice, insalubru, neigienizat de o perioadă mare de timp
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită
  • depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare sau apei plate și minerale
  • folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace, în zona de food
  • nerespectarea regimului de temperatură, de minimum 60°C, pentru depozitarea produselor în vitrina caldă
  • comercializarea unor legume și fructe cu mucegai, putregai, improprii consumului uman 
  • comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate
  • comercializarea unor produse care nu respectă etichetarea conform prevederilor legale
  • lipsa afișării prețului/um/monedă
  • folosirea unui congelator cu acumulări masive de gheață, pentru depozitare, produsele neputând fi identificate
  • expunerea la comercializare a unor produse depreciate calitativ, cu modificări organoleptice

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 5 sancţiuni contravenţionale cu amenzi – în cuantum de 60.000 lei. 

Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:

oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 15.000 lei

oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor a unității.

Compania au remediat cu celeritate deficiențele, astfel încât la recontrolul desfășurat pe data de 28.08.2023, comisarii clujeni au constatat aducerea la îndeplinire a măsurilor.

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare. 

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului inițial, cât și după remedierea deficiențelor”, precizează reprezentanții CJPC Cluj.

Comentarii Facebook