Licitația pentru salubrizarea stradală și deszăpezire din Cluj-Napoca este CONTESTATĂ. Care sunt motivele?

 

Licitația de 30 de milioane de euro, pentru contractul de salubrizare stradală și deszăpezire a Clujului, pentru următorii 8 ani, a fost contestată din nou.

 

După un val de contestații după anunțarea primului câștigător, firma Supercom, instanța a cerut reanalizarea ofertelor și câștig de cauză au avut, pe Lotul 1, Asocierea RER Ecologic Oradea și SC Retim Ecologic Galați, iar, pe Lotul 2, Asocierea RER Ecologic Buzău și RER Ecologic București. 

 

Primăria Cluj-Napoca a anunțat câștigătorul în 2 iulie, dar și că firmele Supercom, Brantner Vereș sau Rosal au fost descalificate de instanță.

 

Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, 16 iulie, că aceste firme, Rosal și Brantner Vereș, dar și Romprest, au contestat din nou rezultatul licitației. De această dată motivul a fost prețurile pentru serviciile oferite de cele două asocieri, care ar fi sub cel al pieței.

 

Contestația a fost înaintată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Comentarii Facebook