Duminica 28 Aprilie

Legea pentru dublarea alocațiilor a fost promulgată de Iohannis


Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care vizează dublarea alocațiilor pentru copii.

Mai exact. Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 decembrie, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, marți, în cadrul emisiunii Adevărul LIVE, că alocațiile nu se vor dubla, cel puțin deocamdată. Ministrul a declarat că legea dublării alocațiilor se va proroga și că se va găsi o soluție la rectificarea din vara acestui an. 

Astfel, legea prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii după cum urmează:

- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.


Comentarii Facebook