Iulius Mall Cluj revine la două ore gratuite de parcare pentru clienți. Cum puteți beneficia (FOTO)

Două ore de parcare gratuită pentru clienții Auchan din Iulius Mall Cluj – tot ce trebuie să știi despre noua facilitate

Începând de vineri, 10 octombrie 2025, clienții hipermarketului Auchan din Iulius Mall Cluj care fac cumpărături de minimum 100 de lei vor putea beneficia de două ore de parcare gratuită. Pentru a activa gratuitatea, este necesar să se prezinte la Serviciul Clienți Auchan cu tichetul de parcare și bonul fiscal emise în aceeași zi. Facilitatea se adaugă serviciului deja existent pentru clienții Cinema City, care pot primi o oră gratuită de parcare pe baza biletului de film prezentat la Centrul Info din mall.

Cum a luat Iulius Mall Cluj decizia de a reveni la două ore de parcare gratuită

Iulius Mall Cluj continuă să le ofere vizitatorilor o experiență completă de shopping, relaxare și divertisment, prin servicii adaptate nevoilor acestora. Fie că este vorba despre o sesiune de cumpărături, o vizită la sala de fitness, o masă în compania celor dragi sau o plimbare prin parc, Iulius Mall Cluj rămâne una dintre cele mai apreciate destinații din oraș.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților săi, centrul comercial a lansat o nouă campanie dedicată clienților hipermarketului Auchan, unul dintre cei mai importanți retaileri prezenți în Iulius Mall.

Astfel, începând de vineri, 10 octombrie 2025, toți clienții care fac cumpărături de minimum 100 de lei în hipermarketul Auchan din Iulius Mall Cluj vor beneficia de două ore de parcare gratuită. Procesul este simplu: pentru a activa gratuitatea, clienții trebuie să se prezinte la Serviciul Clienți Auchan cu tichetul de parcare și bonul de cumpărături emise în aceeași zi.

În plus, Iulius Mall păstrează și facilitatea oferită celor care aleg să se relaxeze la cinema. Clienții Cinema City pot beneficia în continuare de o oră gratuită de parcare, prin prezentarea biletului de film la Centrul Info din mall.

Această inițiativă vine într-un moment important pentru Auchan Cluj, care a trecut recent printr-un proces amplu de remodelare. Noul format al hipermarketului are un design modern și eficient, conceput pentru a oferi o experiență de cumpărături mai plăcută și mai rapidă. Magazinul pune accent pe prospețime, diversitate și eficiență, iar mai multe zone au fost reconfigurate pentru a facilita accesul și confortul clienților. De asemenea, noul concept include și un spațiu modern de luare a mesei, gândit pentru cei care doresc să se relaxeze după cumpărături.

Iulius Mall Cluj (2).jpg

Comentarii Facebook