Încă o pauză pentru români! Se apropie următoarea minivacanță, iar finalul de an vine cu 4 zile libere consecutiv


Românii se pregătesc deja pentru o nouă minivacanță, imediat după weekendul prelungit de 1 Mai. Calendarul zilelor libere din 2026 aduce încă o perioadă perfectă pentru relaxare, excursii sau ieșiri la munte și la mare.

Următorul weekend prelungit vine la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, când Rusaliile se suprapun cu Ziua Copilului. În 2026, prima zi de Rusalii este sărbătorită duminică, 31 mai, iar a doua zi de Rusalii cade luni, 1 iunie, chiar de Ziua Copilului. 

Încă o pauză pentru români! Se apropie următoarea minivacanță, iar finalul de an vine cu 4 zile libere consecutiv

Astfel, angajații din România vor avea din nou trei zile consecutive libere: sâmbătă, duminică și luni. Veștile bune nu se opresc aici. Calendarul zilelor libere legale din 2026 include și alte perioade avantajoase pentru mini-vacanțe:

  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă);
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (luni);
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (marți);
  • 25 decembrie – Crăciunul (vineri);
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (sâmbătă).

Una dintre cele mai avantajoase perioade va fi la finalul anului, când Sfântul Andrei și Ziua Națională a României vor pica luni și marți. Astfel, mulți români vor putea avea parte de o minivacanță de patru zile consecutive.

Comentarii Facebook