În sfârșit, Boc spune adevărul despre Aquaparkul Clujului


Primarul Emil Boc a spus care este de fapt problema majoră cu proiectul amenajării unui Aquapark în pepiniera Becaș, în spatele Bazei Sportive din Gheorgheni. Proiectul nu poate fi făcut până când nu va fi făcută centura metropolitană, care nu este nici măcar în stare de proiect.

Ce traseu are Centura Metropolitană a Clujului. Vor fi multe noduri care fac legătura cu orașul - FOTO cu planșa

Acest Aquapark nu va putea fi realizat niciodată fără existența centurii metropolitane, pentru că nu poți să mergi prin mijlocul Gheorgheniului, să zicem că se păstrează locația din Becaș (n.red. în spatele Bazei sportive Gheorgheni), pentru că ai bloca pur și simplu tot orașul.

Aquaparkul este legat de conectivitatea cu celelalte lucrări de infrastructură. De aceea, așteptăm finalizarea dezbaterilor pentru a lua cea mai bună soluție, care să fie acceptată de toată lumea. Noi nu dorim să facem lucruri controversate în oraș. Vom asculta toate vocile care se exprimă în legătură cu acest proiect”, a declarat primarul Emil Boc, la o emisiune pe Facebook.

Edilul a mai precizat că amplasarea proiectului în Becaș a fost contestat din cauza locației.

În 5 martie, aleșii locali PNL au votat în unanimitate studiul de fezabilitate pentru Aquaparkul din Gheorgheni, în ciuda reclamațiilor locatarilor din zonă care au spus că va fi gălăgie și aglomerație.

La ședința Consiliului Local au fost circa 10 - 12 oameni care au luat cuvântul și au criticat modul în care este amplasat acest Aquapark, la 50 de metri de cartierul Armatei și la 180 de metri de blocurile de pe strada Galați. Locatarii au precizat că nu se opun construcției, dar că ar fi vrut să fie întrebați din timp pentru a-și putea spune părerea. Ei au cerut ca măcar construcția să fie mutată în altă parte, pe un alt teren, reclamând faptul că zona va fi sufocată de trafic și oameni.

Primarul Emil Boc s-a apărat atunci și a spus că din cele 12 hectare numai 2 hectare vor fi ocupate de clădirile aquaparkului și că în rest vor fi zone publice cu verdeață. ”Alt spațiu pentru amplasarea acestui Aquapark nu avem. Acesta este singurul teren pe care Primăria îl deține”, a spus Emil Boc, atunci, iar acum caută un alt spațiu.

Acum, lucrurile par a se schimba ușor, și pe terenul din Becaș se discută chiar despre amenajarea Parcului Est.

Comentarii Facebook