Miercuri 24 Aprilie

Guvernul renunță la singura măsură din acest an care ducea la majorarea unor pensii


Coaliția de guvernare s-a sucit, nu mai majorează pensiile sub 3.000 lei. Este vorba despre creşterea plafonului de la 2000 la 3000 de lei, până la care pensionarii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, care ar fi adus majorări, şi de până la 100 de lei, dacă această scutire de impozit intra în vigoare.

S-a renunţat la această măsură în principal din cauza tensiunilor care s-au produs între PSD și PNL, pentru că inițial despre această măsură a vorbit ministrul PSD al Finanțelor publice, Adrian Câciu. El a spus că se analizează posibilitatea ca plafonul până la care pensionarii sunt scutiți de plata impozitului să fie crescut de la 2000 de lei la 3000 de lei. Ulterior, într-o ședință a conducerii Partidului Național Liberal, liberalii s-au arătat deranjați, scrie Antena 3.

Coaliția de guvernare nu mai intenționează să ia această măsură, cel puțin nu până la finalul acestui an. Măsura a fost discutată iniţial să intre în vigoare începând cu data de 1 septembrie, dată care deja a trecut. Acum se discută acum în cadrul coaliției de guvernare un pachet social care să cuprindă doar măsuri care să intre în vigoare începând de anul viitor şi este puțin probabil să fie și această măsură. 

Potrivit sursei citate, va fi o majorare a pensiilor, nu se ştie procentul, dar nu va fi la acest plafon ridicat de 3.000 de lei.

Comentarii Facebook