Marti 16 Iulie

Grădiniţa Ţăndărică-E.ON a fost inaugurată la Cluj Napoca



În această toamnă, 60 de copii ai angajaţilor E.ON Business Services Cluj sunt aşteptaţi la grădiniţa special amenajată pentru ei, aflată la un pas de locul de muncă al părinţilor.

Grupul german E.ON face un nou pas în cadrul angajamentului asumat odată cu intrarea pe piaţa de energie din România şi anume acela de a fi unul dintre cei mai activi investitori.

După crearea a peste 500 de locuri de muncă prin deschiderea centrului de servicii financiare E.ON Business Services Cluj, atenţia Grupului se îndreaptă acum spre copiii angajaţilor care vor beneficia din această toamnă de servicii educaţionale.

„Fără îndoială, familia reprezintă un element cheie în echilibrul profesional şi personal. Ştim cu toţii cât de dificil este pentru părinţi să găsească un loc disponibil la o grădiniţă situată aproape de casă sau de serviciu, cu un program flexibil şi dacă se poate să fie situată şi într-o zonă cu trafic rezonabil. De aceea am dorit să dăm o mână de ajutor angajaţilor noştri prin oferirea acestor servicii, pentru a câştiga timp şi pentru a fi mai liniştiţi deoarece copiii sunt pe mâini bune, chiar la un pas de ei!”, a declarat Zsolt Temesváry, Director General al E.ON Business Services Cluj.

Grădiniţa va funcţiona în clădirea aflată pe Calea Baciului, nr.2-4, în proximitatea E.ON Business Services şi, pentru început, va ocupa parterul şi primele două etaje ale clădirii, cu posibilitatea extinderii ulterioare.

Spaţiul este astfel organizat încât să asigure confort şi siguranţă pentru 60 de copii. Locul de joacă, sălile de curs, sala de masă, grupurile sanitare precum şi atelierele pentru diferitele activități recreative şi educative sunt amenajate special pentru micuţii cu vârsta cuprinsă între 1-6 ani.

Partenerul E.ON în acest proiect este Fundaţia Ţăndărică, organizaţie locală care se va ocupa de procesul de selecţie a educatorilor şi a personalului auxiliar şi care va fi responsabilă de aspectele educaţionale.

Educaţia este unul dintre domeniile pe care E.ON le-a susţinut prioritar. Astfel, în cei 10 ani de la venirea în România, E.ON a derulat proiecte în valoare totală de 3,5 milioane de euro, prin care compania a contribuit la educarea şi dezvoltarea viitoarelor generaţii, de acestea beneficiind mai mult de 155.000 de copii. Totodată, o atenţie aparte a fost acordată încurajării iniţiativelor şi proiectelor din domeniile sănătate, cultură şi social, acestea fiind finanţate cu peste 3,7 milioane de euro.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 7,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 235.000.

 

Comentarii Facebook