FRANCUL ELVEȚIAN a atins un nou maxim. Ponta: Nu e vina unui partid sau a guvernului

 

Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 1,1%, la 4,4716 lei, la un nou prag maxim.

 

Cotația pentru euro a scăzut cu 0,77 bani, la 4,5018 lei, iar cea pentru dolar a coborât de la recordul de 3,8863 lei înregistrat vineri la 3,8815 lei, informează Mediafax.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu e via unui partid sau a unui guvern pentru oua criză a francului elvețian.

 

Nu există o soluţie a unui partid. Există doar posibilitatea, în discuţiile cu BNR, cu băncile private, cu grupurile parlamentare, să vedem ce măsuri legislative se pot adopta. Vreau să fac un apel: E vorba de 75.000 de persoane. Cu siguranţă, dacă se poate face ceva pentru sprijinul acestora, s-a discutat, domnul Vâlcov cu BNR, mai multe posibilităţi. Însă vreau, şi eu îmi asum acest lucru, vreau să nu vindem iluzii, vreau să nu creăm aşteptări nerealiste”, a spus Ponta.

 

Ponta a precizat că va susține propunerea PNL de convocare în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice.

 

Cursul francului a atins joi şi vineri valori record, după ce Banca Elveţiei a eliminat plafonul pentru cursul franc/euro. Francul s-a apreciat rapid de la 1,2 franci/euro, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro. 

 

Luni, 19 ianuarie, pe piaţa externă, euro s-a menținut la egalitate cu fracul, moneda europeană fiind cotă la 1,0102 franci.

Comentarii Facebook