Diferența dintre o brânză naturală și una care conține chimicale. Un producător ardelean explică: „Ne punem semne de întrebare”


Consumatorul român este puțin atent la alimentele pe care le consumă, arată ultimele studii. În cazul brânzeturilor, spre exemplu, nu mulţi ştiu cum să le aleagă pe cele care nu conţin chimicale sau lapte praf. Există însă câteva metode prin care putem identifica dacă brânza este naturală sau nu, eliminând astfel riscul de a fi minţiţi în legătură cu calitatea produsului.

Deşi arată aproape identic, o mare parte din brânzeturile comercializate în magazine nu sunt produse din lapte natural şi conţin zeci de chimicale.

„O brânză falsificată se înlocuiește proteina naturală cu cea vegetală, ca să ne dăm seama că e bună ne uităm la preț, pentru un kg de telemea de oaie proaspătă intră 3-4 litri de lapte, iar litru e 6-7 lei”, a declarat Maria Ivan, producător local Sibiu.

Valabilitatea produsului reprezintă, de asemenea, un criteriu important.

„Cele falsificate sunt vidate și putem vedea și în funcție de valabilitatea lor, dacă au un termen lung ne punem semne de întrebare”, a mai mărturisit Maria Ivan, producător local Sibiu.

Specialiştii din domeniul siguranţei alimentare arată că 10% din totalul produselor din supermarketuri sunt contrafăcute. Printre ele se numără produsele lactate, uleiul de măsline, dar şi mierea, scrie Antena 3 CNN. 

Comentarii Facebook