Deputat din Cluj: Guvernul s-a împrumutat cu dobândă de 5,11%. Bulgarii sunt mult mai deștepți


Deputatul clujean Adrian Oros acuză Guvernul că una dintre consecințele Ordonanței de urgență 114 / 2018, cunoscută și sub numele de ”taxa pe lăcomie”, este că statul român se împrumută de pe piața bancară cu dobânzi astronomice. 

Primul este legat de haosul care s-a intalat în sistemul bancar și colapsul pe care toți specialiștii îl prevăd în acest domeniul. Joi, 17 ianuarie, statul român a încercat să se împrumute cu 500 de milioane de lei pentru operațiuni curente si au împrumutat 380 de miliaone cu 5,11% dobândă. Media europeană este 1,31% și în UE de 1,04%, în timp ce ieri statul român s-a împrumutat cu 5,11% Bulgaria se împrumută cu dobândă de 0,7 - 0,9%”, a spus deputatul Adrian Oros.

Acesta a spus că totul a pornit de la impunerea taxei de 2% pe activele băncilor, prin care ”Guvernul pretinde că va lupta cu băncile lacome și că dorește ca profitul băncilor să rămână în România. Efectul este că cea mai lovită bancă este o bancă româneasc, Banca Transilvania, care a susținut cel mai mult politicile guvernamentale. 

Cine pierde de fapt este cetățeanul. Băncile fie pleacă, și o estimare a BNR spunea că, în 2019, vom avea patru bănci și, în 2020, două bănci. fie măresc dobânzile și comisioanele. Firmele românești vor avea acces mai greu la credite rezonabile și vor fi impuse taxe suplimentare.

Aceste împrumuturi, la dobânzi de peste 5%, vor fi plătite tot de cetățean. În final, toate aceste pierderi se duc pe umerii cetățeanului român”, a spus Adrian Oros.

Banca Transilvania acuză dur taxa bancară impusă de Guvern. ”Vedem că suntem penalizaţi suplimentar cu o taxă pe active, care, în opinia noastră, înseamnă naţionalizarea profiturilor, chiar dacă Banca Transilvania a oferit deja discount la active sau am lucrat cu marjă redusă, impusă de Stat. Aceasta, după ce am investit aproape 2 miliarde lei în discounturi la credite în programele de conversie din franci elveţieni destinate clienţilor Volksbank România şi Bancpost şi după ce am susţinut programele Statului Român – Prima Casă, Start-Up Nation şi cele ale FNGCIMM.  Contrar opiniilor recente privind reticenţa băncilor în creditarea businessurilor româneşti, ele au continuat să susţină antreprenorii. De exemplu, în ultimii 3 ani Banca Transilvania a acordat 7 miliarde lei credite noi pentru peste 50.000 de IMM-uri si microînterprinderi locale. Acum, noi, împreună cu aceste IMM-uri şi alături de populaţie, vom suporta costurile taxei. 

În acest context, având în vedere incertitudinea generată de discuţiile legate de această taxă, precum şi turbulenţele econonomice pe care taxarea suplimentară le va aduce, nu avem intenţia să continuăm planul de achiziţii în România, aşa cum ne propusesem. Consolidarea sistemului bancar din ţara noastră – la care Banca Transilvania a contribuit prin achiziţia Volksbank România şi Bancpost – este în beneficiul direct al clienţilor, conducând la reduceri de costuri, dar este improbabil ca acest lucru să continue în lumina atitudinii actuale faţă de bănci.

În continuare, sunt puţine informaţii în legatură cu taxa pe active, atât referitor la baza impozabilă, cât şi legat de modalitatea de aplicare, iar Banca Transilvania, cel mai mare susţinător al economiei româneşti, nu a fost implicată ca partener în discuţiile de până acum. Cele mai recente informaţii avansate de media despre nivelul taxei nu sunt realiste şi ar duce la dezechilibre imediate şi grave atât în sectorul bancar, cât şi la nivelul întregii economii, cu efecte directe asupra populaţiei şi antreprenorilor locali”, spun reprezentanții băncii.

Dobânzile din piaţa bancară sunt rezultatul costurilor băncilor şi a concurenţei pentru clienţi. Taxarea suplimentară (mai ales la un nivel agresiv) va creşte costurile băncilor. Este destul de probabil că băncile vor fi nevoite să reducă costurile, să îşi reajusteze preţurile şi să limiteze investiţiile. Banca Transilvania a ajuns aici în 25 de ani de dezvoltare continuă şi responsabilă, în care a capitalizat profitul şi a majorat capitalul cu bani de la acţionari – acest lucru ne permite acum să credităm toate tipurile de clienţi – atât IMM-uri, cât şi populaţie. Lipsa profitului va limita capacitatea noastră de dezvoltare şi acest lucru însemnă că tot mai puţine categorii de clienţi vor avea acces la finanţare, lucru care se va vedea tocmai în limitarea creditării companiilor mici şi a populaţiei.

O economie puternică are nevoie de bănci puternice, iar măsurile despre care discutăm nu sunt deloc în direcţia bună – România este o ţară în dezvoltare şi trebuie să continue creşterea pentru a recupera decalajele faţă de ţările vestice”.

Comentarii Facebook