De ce urcă prețul carburanților, deşi preţul petrolului este în continuă scădere. Care este efectul de domino generat de scumpiri


Deși prețul petrolului este în scădere, prețul carburantului tot urcă, iar românii sunt buni de plată când vine vorba de a alimenta mașina. Creșterea prețului se resimte în special la motorină, care a ajuns să coste și 9 lei per litru în unele benzinării. Această creștere continuă afectează și companiile de transport în comun care au majorat prețul biletelor cu cel puțin 20%.

Chiar de la începutul lunii martie, când a atins pragul maxim, prețul barilului de petrol este în scădere continuă, aungând la aproximativ 100 de dolari. Cu toate acestea, prețul redus al petrolului nu se resimte și la pompa de alimentare.

Pe zi ce trece, motorina este tot mai scumpă. Un litru a ajuns acum să coste aproape 8,6 lei. Într-o singură lună, motorina s-a scumpit cu peste 17 procente, ceea ce înseamnă că acum pentru un plin de 50 de litri plătim cu 60 de lei în plus.

Se încearcă o descurajare treptată de a utiliza motoarele de tip diesel. Sigur, aceasta este o politică chiar la nivel european”, a explicat un economist. „Cererea la motorină este probabil mai mare decât cererea la benzină. Preţurile se formează în baza cererii şi ofertei. Toate aceste creşteri de preţ se regăsesc în toate produsele şi serviciile pe care le achiziţionăm de pe piaţă”, declară un consultant fiscal.

S-au scumpit inclusiv biletele de autobuz

Scumpirea carburantului aduce cu sine și scumpirea biletelor de autobuz. „Am scumpit, de la 1 aprilie, cu 20% preţul biletelor la transportul rutier judeţean, interjudeţean şi internaţional, pe toate rutele. Şi cel ocazional, pentru grupurile turistice, le-am scumpit cu 20%. Pe relaţia Rădăuţi-Putna biletul era 10 lei. Începând de la 1, costă 12 lei”, spune directorul unei companii de transport în comun.

Politicienii „încearcă” să găsească o soluție

În valul de scumpiri, politicienii vin cu tot felul de idei. PSD propune o schemă de ajutor de stat pentru firmele de transport şi alte companii. Reducerea e de 50 de bani pe litru. „Când preţul motorinei este de 8-9 lei, o scădere de 50 de bani n-ar reprezenta decât foarte puţin.  Sunt măsuri cu caracter populist. Şi care pot influenţa momentul, nu influenţează evoluţia pe piaţă”, a mai specificat consultantul fiscal, Dan Schwartz.

1.500 de firme ar beneficia de acest ajutor, iar impactul bugetar este de 50 milioane lei, potrivit Observator.ro.


Comentarii Facebook