Miercuri 27 Ianuarie

Cât vor costa măștile produse în România. Ce spune ministrul Economiei


Ministrul economiei, Virgil Popescu, a declarat joi  că în curând România va avea capacitatea de a produce un milion de măști de protecție pe zi, iar prețul indicat de producători este de aproximativ 2 lei fără TVA. 

Vom avea minim un milion de măşti zilnic. În două companii, asta e foarte important, e vorba doar în două companii. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă toate aceste dispozitive medicale, să știm exact, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. De 2 lei va pleca de la ei, probabil că 2 lei fără TVA va fi şi preţ către populaţie”, a spus Virgil Popescu, la Digi 24.

Întrebat dacă se ia în calcul o posibilă plafonare a preţului măştilor, ministrul a spus că „nu crede” și a arătat că în prezent există stocuri suficiente atât din ţară, cât şi din străinătate.

Nu cred că vom vorbi de o plafonare. Dacă aţi observat, nu au mai fost atâtea speculaţii cum au fost la începutul acestei crize, când cererea era mai mare decât oferta. Cred că s-a ajuns, în momentul de faţă - şi cu producţia internă, şi cu importurile, şi faptul că există stocuri suficiente în ţară - la un preţ cât de cât corect al acestor măşti, chiar dacă evident, înainte de criză, prețul acestor măști era foarte jos. Motivul pentru care preţul a crescut în timpul acestei crize este preţul materialului, care încă se importă, încă avem nevoie de import la acest material, în special la materialul filtrant care se foloseşte la toate măştile”, a explicat ministrul economiei.

.

Comentarii Facebook