BT Pensii doboară toate recordurile din ultimii 17 ani: Cum au aderat online mii de persoane în doar două minute prin aplicația BT Pay
BT Pensii continuă să domine piața pensiilor facultative din România, marcând un moment istoric în septembrie 2025. Compania a atras 9.000 de participanți noi într-o singură lună, un record pentru Pilonul 3 în ultimii 17 ani. Astfel, BT Pensii devine principalul administrator de pensii facultative din țară, cu aproape 190.000 de participanți înscriși la fondurile Pensia Mea și Pensia Mea Plus.
55.000 de participanți noi în 2025 pentru programul BT Pensii
Pe parcursul acestui an, BT Pensii a atras un total de 55.000 de participanți noi, confirmând poziția de lider în topul aderărilor din industrie. Această creștere arată interesul crescut al românilor pentru stabilitatea financiară pe termen lung și pentru construirea unui viitor mai sigur după ce aceștia ies la pensie.
Aderare rapidă prin BT Pay, un factor important care a dus la creșterea numărului de persoane interesate de programul BT Pensii
Un factor cheie în succesul BT Pensii îl reprezintă și aplicația BT Pay. Aceasta a permis ca un număr de 3.000 de persoane să adere la Pensia Mea sau Pensia Mea Plus 100% online, în doar două minute, oferind posibilitatea de a seta oricând contribuția lunară și de a accesa informațiile despre economiile realizate.
„Ne bucurăm să contribuim la creșterea bunăstării personale a românilor, după ce se retrag din activitate. Faptul că peste 200 de persoane au ales în fiecare zi a acestui an să economisească printr-un fond de pensii administrat de BT Pensii arată că au înțeles cât de necesar este aportul personal pentru un viitor mai bun. Noi suntem aici să-i sprijinim, inclusiv printr-o experiență digitală facilă, adecvată stilului de viață mereu în mișcare, prin aplicația BT Pay.”, a declarat Corina Cojocaru, CEO BT Pensii.

Pilonul 3, un instrument esențial pentru viitor
Prin administrarea pensiilor facultative, BT Pensii oferă românilor posibilitatea de a-și construi un viitor financiar mai sigur, completând pensia de stat și pensia privată obligatorie. Sumele acumulate în fondurile Pensia Mea și Pensia Mea Plus contribuie semnificativ la creșterea veniturilor după retragerea din activitate, transformând economiile personale într-un sprijin real și predictibil.
Recent, Corina Cojocaru a participat la podcast-ul BT Business Talks, discutând despre importanța pensiilor private și strategiile prin care românii își pot asigura un trai confortabil la pensie. Aceasta subliniază faptul că accesibilitatea digitală și ușurința procesului de aderare sunt esențiale pentru a încuraja economisirea voluntară, mai ales într-o societate aflată într-un ritm alert.
0 Comentarii