Banii ROMATSA, deblocați de instanță! Ce se întâmplă cu cele 20 de milioane de euro
ROMATSA poate primi din nou aproximativ 20 de milioane de euro, după ce instanța a dispus suspendarea efectelor popririi asupra tarifelor de rută datorate regiei de către EUROCONTROL.
Prin ordonanța provizorie, instanța autorizează EUROCONTROL să elibereze și să plătească imediat către ROMATSA toate tarifele de rută datorate sau devenite exigibile începând cu 9 august 2026.
Măsura se aplică retroactiv și vizează atât sumele deținute de EUROCONTROL la momentul notificării, cât și tarifele care au devenit sau vor deveni exigibile ulterior.
Suma aflată în joc este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro
Decizia este însă una provizorie. Efectele ordonanței vor fi valabile până când judecătorul de executare de la Tribunalul din Bruxelles va lua o decizie definitivă cu privire la cererea de suspendare a popririi.
ROMATSA a ajuns în această situație după ce a fost notificată de EUROCONTROL cu privire la o procedură de executare silită inițiată de Pfizer România împotriva statului român, pentru recuperarea unei creanțe de peste 3,4 miliarde de lei.
Regia susține că este afectată în calitate de terț într-un litigiu în care nu este și nu a fost parte.
ROMATSA este furnizorul național de servicii de navigație aeriană și își finanțează activitatea în principal din tarifele achitate de operatorii aerieni. Potrivit datelor prezentate de regie, peste 98% din veniturile sale provin din aceste tarife, fără subvenții de la bugetul de stat.
O eventuală blocare prelungită a fondurilor ar fi putut afecta capacitatea ROMATSA de a asigura în condiții normale serviciile necesare gestionării traficului aerian din România.
0 Comentarii