Bancnotele false din România, în cădere liberă! BNR a expertizat 1.356 falsuri: Care e bancnota pe care o ai cel mai des în portofel și e cea mai copiată
Falsuri în scădere: BNR a expertizat 1.356 bancnote false în 2025. Cea mai vizată, bancnota de 100 de lei
Numărul bancnotelor false din România a scăzut semnificativ în 2025. Banca Națională a României a expertizat 1.356 bancnote contrafăcute, cu aproape 34% mai puțin față de 2024, conform Raportului anual publicat vineri, potrivit agerpres.
Dintre cele 1.356 bancnote false identificate, 709 au fost capturate de poliție înainte de a ajunge în circulație, în cadrul unor acțiuni specifice. Alte 647 au fost descoperite deja în circuit.
Cel mai mare număr de falsuri a fost înregistrat la bancnota de 100 de lei, 1.163 de bucăți, din care 708 au fost ridicate de poliție. Pe locul doi se situează bancnota de 10 lei, cu 173 de falsuri, urmată de cea de 200 de lei, cu 11 falsuri.
Cât de rar întâlnești o bancnotă falsă
Potrivit BNR, indicatorul care măsoară frecvența falsurilor a coborât la 0,63 bancnote false la un milion de bancnote autentice aflate în circulație, față de 0,97 în 2024, cel mai scăzut nivel din ultimii ani.
La finalul anului 2025, în afara sistemului bancar circulau 2,007 miliarde de bancnote și 6,104 miliarde de monede. Valoarea bancnotelor a crescut cu 9,5% față de 2024, iar cea a monedelor cu 5,8%.
0 Comentarii