Autostrada Transilvania: 52 de kilometri in 7 ani. Daca ritmul se mentine, va fi gata peste 50 de ani

In 16 iunie 2004 au inceput lucrarile la autostrada Transilvania, care leaga Brasovul de Bors. In 2011, doar 52 dintre din cei 415 kilometri ai autostrazii sunt finalizati.

 

Initial, lucrarile la autostrada Transilvania erau estimate sa se incheie in 2012, dar, intre timp, termenul a fost prelungit cu un an. Costurile prevazute initial erau de doua miliarde de euro, bani care au fost de mult consumati.

 

Potrivit adevarul.ro, lucrarile la cea mai scumpa autostrada din lume sunt finalizate dupa sapte ani doar in proportie de 12%. Daca pentru 12% din lucrare s-au consumat deja 2,2 miliarde de euro, pentru finalizarea acesteia ar fi nevoie de 16 miliarde de euro. S-au finalizat lucrarile pe un tronson de 52 de kilometri cuprins intre Campia Turzii si Gilau.

 

Daca in 7 ani s-au realizat lucrari doar in proportie de 12%, pentru finalizarea autostrazii de 415 kilometri ar fi nevoie, daca ritmul se mentine, de inca 50 de ani.

 

In acest an, din cauza lipsei de finantare a proiectului, compania Bechtel a inceput sa isi retraga utilajele din Romania si sa le mute pe alte santiere din Oman si Kosovo. Finantarea pe 2011 pentru autostrada Transilvania este de 35 de milioane de euro, in conditiile in care numai datoriile pentru lucrarile efectuate deja se ridica la 111 milioane de euro.

 

Premierul Emil Boc este insa optimist si spune ca lucrarile vor continua, dar la preturi mai mici. "Autostrada Transilvania merge mai departe. In acest moment astept finalizarea negocierilor intre companie si Ministerul Transporturilor cu privire la standardele de cost si pret. Romania are acum standarde de cost pe care nu le-a avut in trecut si evident ca trebuie sa se finalizeze negocierea intre companie (n.red Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania CNADNR) si Bechtel cu privire la pretul pe kilometru de autostrada, pret care trebuie sa fie adaptat la ceea ce poate Romania si la standardele noastre de cost care tin cont de ceea ce se lucreaza si in Europa si in lume", a spus Emil Boc cu ocazia ultimei vizite efectuate la Cluj.

Comentarii Facebook