Au început lucrările la tronsonul de autostradă de la Gilău la Nădășel. Vezi când va fi gata


PSD Cluj anunță începerea lucrărilor la tronsonul de autostradă de la Gilău la Nădășel.

În data de 7 aprilie s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor la tronsonul de autostradă de la Gilău la Nădășel. Este vorba de cei 8,7 kilometri de autostradă. Este un contract semnat, în valoare de 258.199.052 lei fara TVA, dintre care proiectarea reprezintă 6.297.537 lei. Acești bani sunt cuprinși în buget și au început discuțiile pentru a se organiza partea de șantier”, a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

Dacă reușesc să termine mai repede proiectarea, am fost asigurați că se vor acorda în acest an fonduri și pentru partea de executare”, mai precizat Lăpușan.

Conform contractului semnat la începutul lunii aprilie, firma care a câștigat licitația are un termen de 6 luni pentru realizarea proiectului tehnic, apoi 18 luni pentru executarea lucrărilor.

Liderul PSD Cluj susține că, cel târziu până la data de 7 aprilie 2016, tronsonul de autostradă va putea fi circulat.

Comentarii Facebook