Apartamentele se scumpesc cu 12%! Cluj-Napoca, orașul unde garsonierele depășesc 120.000 euro – află prețurile pentru toate orașele

Prețurile locuințelor din marile orașe continuă să urce. În luna august 2025, apartamentele – atât noi, cât și vechi – au fost, în medie, cu 12% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată analiza realizată de Storia.

Prețurile apartamentelor au explodat în august: Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară

Cea mai mare presiune pe bugetul cumpărătorilor se resimte în Cluj-Napoca, unde metrul pătrat a ajuns la 3.138 de euro, urmat de Brașov (2.241 euro/mp) și București (2.096 euro/mp). La polul opus, cele mai accesibile prețuri se înregistrează în Oradea (1.829 euro/mp), Timișoara (1.871 euro/mp) și Sibiu (1.872 euro/mp).

Diferențele dintre apartamentele noi și cele vechi sunt minime la Cluj-Napoca, indiferent de tipul de locuință. O garsonieră de 40 mp se vinde, în medie, cu 124.640 – 126.240 de euro, în funcție de vechimea blocului. Un apartament cu două camere ajunge la peste 171.000 de euro, iar unul cu trei camere depășește pragul de 233.000 de euro.

București și Brașov, scumpiri masive la apartamentele vechi

În București, apartamentele vechi au ajuns chiar și cu 32.000 de euro mai scumpe decât cele noi, în cazul locuințelor cu trei camere. O garsonieră veche se vinde cu aproximativ 93.000 de euro, în timp ce una într-un bloc nou costă 76.000 de euro.

Tendința ca apartamentele vechi să fie mai scumpe decât cele noi se confirmă și în Brașov, unde diferențele ajung la peste 4.200 de euro pentru locuințele cu trei camere.

Constanța, Iași și Sibiu: discrepanțe vizibile între locuințele noi și cele vechi

În Constanța, apartamentele vechi depășesc constant prețurile celor noi, iar diferențele cresc odată cu suprafața locuințelor. La Iași, situația este și mai evidentă: garsonierele vechi costă cu aproape 6.000 de euro mai mult decât cele noi, iar la apartamentele cu trei camere diferența sare de 10.000 de euro.

Sibiu rămâne o excepție – aici, apartamentele noi sunt ușor mai scumpe decât cele vechi, dar diferențele se încadrează în doar câteva mii de euro.

Timișoara, Craiova și Oradea: piață în echilibru, dar în creștere

În Timișoara și Craiova, locuințele noi au depășit prețurile celor vechi, diferențele fiind între 4.000 și 8.000 de euro în funcție de numărul de camere. În Oradea, apartamentele noi se mențin mai scumpe, iar orașul înregistrează cel mai mic preț mediu pe metrul pătrat pentru locuințele vechi dintre toate orașele analizate.

Piața imobiliară intră într-o fază de așteptare

„August a fost prima lună, din iunie 2023 încoace, în care se observă o scădere anuală a interacțiunilor dintre proprietari și cei aflați în căutarea unei locuințe. Mulți cumpărători sunt, deocamdată, în faza de analiză și așteptare”, a explicat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare România).

În concluzie, Cluj-Napoca rămâne campion absolut la prețuri, iar pentru mulți cumpărători visul de a-și lua o locuință se transformă într-o adevărată provocare financiară.

Comentarii Facebook