Apartament cu „liniște și verdeață” din centrul Clujului, scos la vânzare cu 525.000 de euro: „O ambianță rar întâlnită pe piața imobiliară din oraș”


Un apartament din centru municipiului Cluj-Napoca, situat într-o zonă cu „liniște și verdeață”, a fost scos la vânzare cu incredibila sumă de 525.000 de euro.

Apartamentul se află într-o clădire interbelică edificată în anul 1940 și cuprinde trei camere la parter, o bucătărie, un hol, o baie, iar la demisol se află o altă cameră, o bucătărie și o baie. 

Conform anunțului de vânzare, viitorul proprietar va avea parte de liniște, verdeață și „o ambianță rar întâlnită pe piața imobiliară din inima orașului Cluj-Napoca”.

221877258.jpg

221877261.jpg

Vă oferim posibilitatea de a achiziționa o locuință de excepție situată la câțiva pași de punctul zero al orașului, într-o locație cu verdeață și multă liniște.

 Locuința se află într-o frumoasă clădire interbelică de tip Demisol înalt + Parter + Etaj și Pod și se compune din:

  • Parter cu 3 camere spațioase (cu înălțimi de 3,5 m) și suprafețe vitrate mari, bucătărie, hol, baie și WC de serviciu, având în total 100 mp utili
  • Demisol cu 1 cameră, bucătărie și baie, având în total 42 mp utili.

Proprietatea dispune și de un garaj în curtea comună.

Verdeața din împrejurimi, liniștea și ciripitul păsărelelor creează o ambianță rar întâlnită pe piața imobiliară din inima orașului Cluj-Napoca.”, se arată în anunțul de vânzare. 

221877269.webp

221877268.webp

Comentarii Facebook