Afacerea anului la Cluj : Hexagon a cumpărat platforma industrială C.U.G. Urmează o schimbare majoră pentru nordul orașului
Nordul Clujului se pregătește pentru una dintre cele mai ample transformări urbane din ultimii ani. Dezvoltatorul imobiliar Hexagon, condus de antreprenorul Florin Mariș, a achiziționat fosta platformă industrială C.U.G. (Combinatul de Utilaj Greu) – un simbol al industriei clujene din secolul trecut. Valoarea tranzacției depășește 20 de milioane de euro, iar suprafața totală a terenului este de 32 de hectare, una dintre cele mai mari din oraș.
Vânzarea a fost realizată de un vehicul de investiții al grupului german Max Aicher, companie care a deținut platforma în ultimele două decenii. Procesul de achiziție, aflat în prezent în faza de avizare, a fost intermediat de CBRE România, cu sprijinul avocaților de la Popovici, Nițu, Stoica și Asociații (PNSA), care au oferit consultanță juridică completă.
O platformă parțial părăsită dar cu un potențial imobiliar uriaș
După perioada comunistă, C.U.G. Cluj – odinioară unul dintre cei mai mari angajatori din oraș – a cunoscut un declin accentuat, rămânând în mare parte abandonat. Achiziția de către Hexagon deschide o nouă etapă pentru acest amplasament strategic din nordul municipiului, cu potențial de a deveni un pol modern de dezvoltare urbană.
„Această achiziţie se aliniază strategiei noastre de business, care vizează implicarea directă în revitalizarea şi modernizarea zonei de nord a Clujului. Este un pas firesc în direcţia investiţiilor locale şi a reactivării unor zone emblematice pentru comunitate – spaţii care au făcut parte din identitatea Clujului şi pe care dorim să le readucem la viaţă. Clujul are nevoie de investiţii responsabile, care să genereze valoare pe termen lung şi să consolideze statutul oraşului ca punct de referinţă în România”, a declarat Florin Mariș, CEO al Hexagon, pentru zf.ro
Cine este Hexagon, cumpărătorul platformei CUG
Cu o experiență de peste 15 ani pe piața imobiliară, Hexagon este unul dintre cei mai activi investitori locali în domeniul regenerării urbane. Compania gestionează întregul proces de dezvoltare – de la achiziție și proiectare până la construcție, administrare și operare.
Printre proiectele emblematice ale grupului se numără ERA, ridicat pe fosta platformă Tehnofrig, o investiție estimată la 300 de milioane de euro, finanțată parțial de Libra Internet Bank. Proiectul include apartamente, spații comerciale, zone verzi și facilități comunitare moderne. Alte investiții semnificative ale companiei sunt Estoria City și Someșului 15, dezvoltări care au contribuit la redefinirea peisajului urban al Clujului.
Hexagon este controlat de antreprenorul clujean Florin Mariș, care deține pachetul majoritar al companiei și asigură direcția strategică a dezvoltărilor imobiliare.
Prin achiziția C.U.G., Hexagon își consolidează rolul de catalizator al reconversiei fostelor platforme industriale în spații moderne și sustenabile. Planurile de dezvoltare ar trebui să includă noi locuri de muncă și o infrastructură urbană îmbunătățită. Vă vom ține la curent cu proiectul de regenerare în momentul în care va fi finalizat și depus spre aprobare.
22 Comentarii