Teatrul Maghiar din Cluj, premiat la Festivalul de la Pécs

 

Spectacolul Rosmersholm de Henrik Ibsen, pus în scenă de regizorul Andriy Zholdak, a câștigat, la Festivalul Național de Teatru de la Pécs (Ungaria), premiile pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai bună actriță în rol principal (Éva Imre) și Cel mai bun decor (Andriy Zholdak și Daniel Zholdak). 

 

Cea de-a XVIII-a ediție a celui mai important eveniment teatral din Ungaria a avut loc în perioada 7-16 iunie 2018, iar din competiție au făcut parte 14 spectacole. Selecția a fost realizată de un juriu format din János Térey (scriitor, dramaturg) și János Regős (dramaturg, actor și regizor).

 

În cadrul Galei de decernare a premiilor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Gábor Tompa, a declarat că Rosmersholm reprezintă un punct de reper în parcursul artistic al trupei, iar procesul de creație a fost unul complex și le-a dat actorilor ocazia de a-și reînnoi resursele artistice. Rosmersholm este un spectacol tulburător și incomod, care vorbește despre complexitatea sufletului uman. Este important de menționat, a adăugat Gábor Tompa, că la discuția despre spectacol, specialiștii în domeniu au analizat estetica specială a spectacolului, oferind astfel o nouă și promițătoare abordare critică a acestuia. 

 

De asemenea, actrița Éva Imre a precizat că premiul înseamnă recunoașterea unui proces de creație lung și intens. 

 

Premiile festivalului au fost acordate de către un juriu format din opt membri: Zsófia Szamosi (actriță), Péter Trokán (actor), Lilla Falussy (dramaturg), Judit Csanádi (scenograf), Zoltán Rockenbauer (scriitor), István Szabó K. (regizor), Gábor Bóta (critic de teatru) și Zoltán Zsuráfszky (coregraf). 

Comentarii Facebook