Vineri 15 Noiembrie

”Te-am cunoscut seara trecută şi mi-ai dat un număr greşit”. Cum a reușit să găsească fata de care se îndrăgostise

 

A cunoscut o fată cu o seară înainte, care i-a spus că o cheamă ”Nicole”, dar i-a dat un număr de telefon greșit. 

 

Povestea s-a petrecut între doi studenți din Canada. Tânărul a ajuns să scrie e-mailuri adresate către 246 de persoane cu acelaşi prenume de la Universitatea din Calgary. Încântate de iniţiativă, tinerele contactate au luat apoi legătura unele cu altele şi şi-au dat întâlnire pentru a se cunoaşte, relatează AFP.

 

Avem acum o reţea de Nicole”, a povestit pentru AFP Nicole Manaog, studentă la comunicare.

 

Carlos Zetina, student de la Universitatea din Alberta, a întâlnit-o pe Nicole Toetenel joia trecută, însă cum nu-i ştia decât prenumele, a contactat toate personale numite Nicole de la universitate printr-un e-mail cu titlul ”te-am cunoscut seara trecută şi mi-ai dat un număr greşit”, scrie Agerpres.

 

Nicole Toetenel era o studentă olandeză venită la un program de schimb în Canada și nu avea o adresă de email afiliată universităţii. Norocul tânărului a fost că toate studentele cu numele Nicole, care au primit mesajele, au început repede dscute între ele și au decis să se întâlnească. 

 

”Am creat o pagină de Facebook pentru noi (Nicolele) şi am vorbit online. E frumos că tehnologia ne-a permis să ne cunoaştem”, a declarat pentru AFP Nicole Rathgeber, studentă la teatru.

 

Vineri după-amiaza, tinerele s-au întâlnit la un bar aflat lângă campusul universitar, din cartierul Kensington din Calgary, participând 15 studente, profesoare şi angajate ale universităţii.

 

”Adevărata Nicole” a aflat și ea despre toată tevatura și se va duce vinerea viitoare la a doua întâlnire a ”Nicolelor”.

 

Tânăra l-a contactat până la urmă pe Carlos şi au stabilit să se întâlnească la o cafea în timpul săptămânii.

Comentarii Facebook