Spectacolul ”Văduva veselă” revine la Opera Naţională Română din Cluj

 

Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită publicul, miercuri, 14 ianuarie 2015, de la ora 18.30, la unica, inegalabila și exuberanta ”Văduva Veselă”, una dintre cele mai noi și iubite operete al teatrului liric clujean.

 

Spectacolul este onorat de soliștii invitați soprana Nicoleta Maier, tenorul Ștefan Korch și basul Iulian Ioan Sandu. Seara îi  este dedicată sopranei Doina Neculce Sâmpetrean, o  artistă desăvâșită  care a impresionat publicul timp de aproape trei decenii de pe scene din țară și străinătate.

 

Noua reprezentație a mult îndrăgitului spectacol”Văduva veselă” aduce cu sine ritmurile înflăcărate de french can-can, intrigile dulci şi spumoase, amorurile vândute și cumpărate, bogatul umor de situație și voluptoasele grizete – toate savurate de publicul clujean încă de la premiera operetei, din primăvara anului 2014.

 

În strălucitorul cadrul desprins din La Belle Époque de Paris, povestea operetei curge pe o muzică plină de vervă şi romantism, asezonată cu iubiri siropoase, replici pătimașe și hilare și petreceri extravagante, unde povestea de dragoste dintre seducătoarea văduvă Hanna și fermecătorul Conte Danilo  devine colorată și încântătoare.

 

Spectacolul memorabil, care clasează opereta lui Lehar printre titlurile preferate ale afișelor operei clujene, se bucură de o distribuție specială, care va da viață spectacolului: soprana Nicoleta Maier, cea care a interpretat la premieră rolul frumoasei văduve, Hanna Glawari, tenorul Tiberius Simu, aflat în dublă ipostază, atât ca regizor artistic al spectacolului, precum și  în rolul șarmantului Danilo Danilowich, Lucia Bulucz, Ștefan Korch (invitat), Florin Sâmpelean, Bogdan Nistor, Florin Pop, Iulian Ioan Sandu (invitat), Ștefan Zelei, Elena Potopea, Radu Pintea, Henrietta Almași, Gelu Moldovan  și Anca Aluaș, acompaniați de Orchestra și Corpul de balet al Operei Naționale Române Cluj. Conducerea dirijorală este realizată de Mihaela Cesa-Goje.  

 

Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală,  în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi  online pe  www.eventim.ro. 

 

”Văduva veselă” („Die lustige Witwe”), creația compozitorului Franz Lehár, este un veritabil exemplu al operetei autentice, care a reuşit să ofere publicului, odată cu premiera sa din anul 1905, o abordare întru totul nouă a acestui gen liric.

 

Libretul operetei plasează acţiunea în înalta societate din La Belle Époque a secolului XX, surprinzând savuroasa poveste de dragoste a frumoasei şi tinerei văduve Hanna şi a fermecătorul Conte Danilo Danilovici.

 

În ţinutul imaginar pontevedrin aristocraţia freamătă la un bal dat în cinstea Hannei Glawari, pe care Baronul Ambasador doreşte să o recăsătorească de îndată cu un prontevedrin, pentru ca averea bogatei văduve să rămână în ţară. Pretendentul ideal este contele Danilo, însă acesta refuză mândru provocarea, amintindu-şi finalul subit al vechii lor legături.  Deşi este evident că sunt încă îndrăgostiţi, cei doi se lasă influenţaţi de trufii neclintite şi intrigi ambiţioase, vânători de zeste şi un evantai buclucaş ce poartă mesajul de iubire al unui alt cuplu. După multe şi picante răsturnări de situaţie, Danilo şi Hanna îşi recunosc sentimentele, aducând un final fericit coloratei operete.

Comentarii Facebook