PRO TV a câștigat ”bătălia” media cu Telekom. La ce metode au recurs


După o săptămână tensionată, Telekom România a anunțat că, în urma negocierilor purtate cu PRO TV, va menține în grilă canalele Pro TV începând din 1 martie.

Mai exact, acum câteva zile, piața media din România a fost zguduită , după ce PRO TV a anunțat că există riscul să nu se mai vadă în grila de programe a Telekom România începând cu 1 martie, punând astfel presiune pe gigantul telecom.

Telekom România a explicat într-un comunicat pentru paginademedia.ro: "Telekom Romania anunță că Telekom și NextGen vor continua să difuzeze canalele Pro TV, începând cu 1 martie. În cadrul discuțiilor, Telekom Romania a explorat toate opțiunile de a pastra canalele TV în grilă".

În acest context, vineri, 22 februarie, la ora 21:00, în timp ce pe PRO TV era difuzată cea mai urmărită emisiune din România, canalul TV a început presiunea, anunțând că posturile din grup ar putea să iasă din grilele Telekom România și NextGen, de la 1 martie, întrucât compania nu a ajuns la un acord privind retransmisia.

"Vă informăm că în data de 28 februarie contractele de retransmisie ale PRO TV cu Telekom Romania Communications S.A. și NextGen Communications SRL vor expira. În pofida ofertelor PRO TV, Telekom și NextGen nu au agreat un nou contract.

În acest context, este posibil ca începand cu data de 1 martie canalele PRO TV să nu mai fie disponibile abonaților din rețelele Telekom și NextGen.

Toate celelalte rețele vor continua să difuzeze canalele PRO TV. PRO TV oferă în continuare canalele sale către Telekom și NextGen și depune toate eforturile astfel încât abonații acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar și lansările producțiilor VLAD și Cântă acum cu mine.

Pentru mai multe informații, abonații pot contacta serviciul clienți Telekom www.telekom.ro/formular-contact/, respectiv serviciul clienți NextGen www.next-gen.ro sau www.protv.ro/contact", a fost mesajul PRO TV.

Campania celor de la PRO TV se pare că a avut succes, reușind să ajungă la un consens cu Telekom pentru a le menține posturile în grila de programe.


Comentarii Facebook