Nelson Mondialu și-a prezentat ultimul tablou. I-au găsit imediat un frate „geamăn”: „Peste 100 de ani te baga în cărțile de istorie!”
Nelson Mondialu și-a propus să își facă acasă la Ciurila noul Luvru de Transilvania, astfel că a dat comandă precum făceau prinții din Italia renascentistă. La tablouri, la ce altceva? Așadar, dacă în trecut s-a lăudat cu un portret de familie, de această dată Nelson Mondialu are pregătit pe șevalet un portret care îl face să semene cu personaje istorice de acum 200 de ani.
Nelson Mondialu și-a prezentat tabloul în care arată ca un aristocrat
Mare lucru, am putea remarca, cum acest tablou recent arată chiar bine, comparativ cu alte experimente din trecut care nu erau tocmai Rembrandt. „Casa de la Ciurila o să fie un fel de Luvru de Transilvania! Îi gata tabloul cu Florin Salam, a început și tabloul pentru familie. Să vezi ce ramă îi pun, ia să vedem. Zici că îi pe Aripile Vântului Oconașa”, povestea, mândru, Nelson.
Sensibil și interesat ce părere au fanii sau dușmanii de aceste tablouri, Nelson Mondialu i-a invitat să-și dea cu părerea. „Se lucrează la acest tablou. Curând va fi finalizat. Aștept părerile voastre. Mulțumesc”, a fost invitația lansată de Nelson.
Unii au râs de tablou, alții l-au lăudat, însă consensul general e că Nelson seamănă cu nimeni altul decât... Călin Georgescu. „Parcă ai fi: Călin Georgescu după ce i-au respins candidatura !!!”, a scris un internaut. „Semenii cu Călin Georgescu să moară veta!”, a completat altul.
„Peste 100 de ani te baga în cărțile de istorie și te canonizează”, a fost concluzia altuia. Cert e că până în momentul în care Luvru de Ciurila va fi inaugurat oficial acasă la Nelson Mondialu, multe tablouri și alte „opere de artă” vor fi în plin proces de creație.
2 Comentarii