Marti 10 Decembrie

Moment INCREDIBIL la Românii au Talent. Magia cu bule de săpun care a vrăjit publicul VIDEO



O concurentă de la Românii au Talent a reușit să uimească atât juriul, cât și publicul prezent la preselecțiile concursului cu un număr diferit de magie.

”Bubble artist-ul” Claudia Stroe, din Buzău, în vârstă de 46 de ani, a reușit să obțină trei de ”Da” din partea juriului, care au spus că ”s-au simțit din nou copii”.

Copilaria si adolescenta mi-am petrecut-o in Buzau dupa care m-am mutat in Bucuresti unde l-am cunoscut pe Magicianul Robertino, devenindu-i la inceput asistenta ca apoi sa-mi incredinteze prezentarea unor anumite trucuri de magie in cadrul spectacolelor sale. Magicianul Robertino este partenerul meu de scena si de viata, ne-am cunoscut la un eveniment si de atunci a inceput magia intre noi si mai apoi pe scena, lucrand impreuna am realizat multe spectacole de magie care ne-au purtat in jurul lumii timp de zece ani, in 2007 am revenit in tara si am pus bazele unei companii de evenimente pentru copii, promovand spectacolul de magie in cadrul oricarui tip de eveniment. Am inceput cu arta magiei si apoi am ajuns la arta baloanelor de sapun”, a spus concurenta.

L-am descoperit pe Fan Yang, un celebru artist in baloane de sapun, si mi-am dat seama ca mi-ar placea sa lucrez si eu asa ceva, numai ca de la ''a placea'' la '' a face'' a fost cale lunga batatorita cu momente de sperante si deziluzii, agonie si extaz. Am inceput cu un efect intr-un spectacol de magie si apoi mi-am dorit mai mult, mi-au trebuit cativa ani sa ajung la un rezultat si nici acum nu pot spune ca sunt multumita, parca imi doresc mai mult. Fiecare artist in baloane de sapun cauta sa-si perfectioneze formula astfel incat sa poata realiza cat mai multe efecte cu baloane de sapun”, a mai spus Claudia Stroe.

Vezi video AICI

Comentarii Facebook