Keanu Reeves revine pe marile ecrane după o pauză de 10 ani VIDEO


Actorul american Keanu Reeves, devenit celebru în urma trilogiei ”Matrix”, revine pe marile ecrane într-o superproducție după o pauză de 10 ani.

Primul trailer al producţiei 47 Ronin, prezentat de presa americană ca fiind cel mai important film al lui Keanu Reeves de la trilogia The Matrix, a fost dat publicităţii, scrie Daily Mail.


 

 

Filmul se bazează pe o legendă din istoria japoneză despre un grup de 47 de samurai care decid să onoreze imaginea liderului lor, nevoit să se sinucidă.

Keanu Reeves, care joacă rolul samuraiului însărcinat să conducă grupul în lupta cu duşmanii lor, recunoaşte că pelicula produsă de studiourile Universal a modificat unele elemente ale legendei japoneze "într-un mod respectuos".

"Copiii japonezi au crescut cu această poveste. Au auzit-o în familie, au auzit-o la şcoală, este parte din cultura lor. A fost transpusă în filme de foarte multe ori (n.r. - aproximativ 80 de producţii japoneze, însă niciuna străină). Este ca western-ul nostru, povestea continuă să fie spusă. Ea a fost lucrată, ce-i drept, pentru acest film, însă cu respect", a declarat actorul american.

Anul acesta Reeves a debutat și ca regizor cu un lungmetraj bazat pe viața cascadorului Tiger Chan, peliculă care a fost prezentată la festivalul de la Cannes.

Comentarii Facebook