Izvorul Tămăduirii 2026! Astăzi, credincioșii iau acasă apa care vindecă. Ce să faci și ce să eviți în această zi sfântă
În fiecare an, în prima vineri după Paște, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, una dintre puținele sărbători închinate Maicii Domnului care cade în Săptămâna Luminată.
Ziua amintește de un miracol legat de vindecarea unui orb în apropierea unui izvor considerat sfânt, în vremea Bizanțului, și a rămas în calendarul ortodox ca simbol al speranței și al ajutorului divin.
Izvorul Tămăduirii 2026! Astăzi, credincioșii iau acasă apa care vindecă. Ce să faci și ce să eviți în această zi sfântă
În această zi, în toate bisericile se săvârșește slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Aghiasma Mică. Credincioșii vin la lăcașurile de cult pentru a lua apă sfințită, pe care o păstrează în case și o folosesc pentru binecuvântare, vindecare sau protecție. Mulți obișnuiesc să stropească locuințele, grădinile sau animalele cu această apă.
Se recomandă consumul de apă sfințită dimineața, evitarea certurilor și a supărărilor. În unele regiuni, oamenii merg la izvoare sau fântâni naturale, considerate locuri cu apă „curată" și binecuvântată. Totodată, în toată Săptămâna Luminată, ușile altarului rămân deschise, simbolizând deschiderea cerurilor.
31 Comentarii