Ghibstock X are loc în acest weekend, în curtea liceului Onisifor Ghibu. Printre invitați se numără CTC, Argatu și Cred că sunt extraterestru


Primul festival organizat în curtea școlii, Ghibstock, se întoarce cu cea mai mare ediție de până acum, în 17 și 18 mai, la Liceul Onisifor Ghibu, din Cluj-Napoca.

Este ediție aniversară, pentru că se împlinesc 10 ani de când curtea Liceului Onisifor Ghibu, se transformă, timp de două zile, în cel mai blană loc de întâlnire pentru tineri! La această ediție porțile festivalului se deschid vineri la ora 16.00, imediat după ore, și sâmbătă la ora 15”, anunță organizatorii evenimentului.

CTC (Deliric, Doc, Vlad Dobrescu & DJ Nasa),  The Kryptonite Sparks, DJ Shiver, Cred ca sunt Extraterestrud, Argatu & Moș Martin, Cardinal, dar și mulți alții, vor face curtea școlii să vibreze, pe scena principală. În grădina liceului, la Silent Garden, petrecerea se pune pe mute, dar vine în două variante – drum and bass și techno. Cea de-a treia scenă este dedicată, în premieră, trupelor locale, care vor cânta acustic. Realizată în parteneriat cu Electric Castle, cea de-a 4-a scenă va transforma complet spațiul din spatele sălii de sport. 

Celelalte spații ale festivalului oferă participanților zeci de surprize și activități care le vor reaminti de copilărie: jocuri de carnaval, evadare din temnița școlii, console și realități virtuale la cortul de Tec(h) și relaxare în zonele special amenajate.

Pornit în 2010 de liceenii reuniți în clubul de inițiativă comunitară IMPACȚIIII, Ghibstock e mai mult decât un festival, este un proiect care reunește energii în numele binelui. Astfel, în organizarea sa au continuat să se implice tinerii din echipa care l-a lansat, chiar dacă între timp au absolvit facultatea și deja lucrează. Ca să asigure un cadru legal de desfășurare a evenimentului, aceștia au înființat în 2018 o asociație, BLANĂ!, care a preluat și clubul IMPACȚIIII și manageriază organizarea festivalului, păstrându-i caracterul caritabil.  În acest fel, puterea evenimentului continuă, chiar dacă muzica se oprește. Ghibstock reprezintă un model educațional, având un rol important atât în ceea ce privește cauzele abordate de-a lungul anilor, cât și în dezvoltarea personală a voluntarilor implicați în organizarea evenimentului. 

Cu fondurile strânse în acest an, voluntarii asociației BLANĂ! vor implementa două proiecte caritabile. Tabăra Ghibstock, proiectul de suflet al organizatorilor, va ajuta alți 25 de copii din satele de lângă Cluj, care se află în prag de abandon școlar. În cele cinci zile cu activități educaționale, copii își vor dezvolta valori precum, munca în echipă, încredere în ei și în cei din jur, public speaking. Al doilea este Comunitatea, un proiect în satul copiilor, care va fi conceput și implementat de la zero, alături de ei, după o analiză temeinică a nevoilor și resurselor din comunitatea lor. În acest fel, copiii din mediul rural vor putea aplica ceea ce au învățat în Tabăra Ghibstock. 

Abonamentele și biletele pot fi achiziționate la intrare.  

Un bilet vândut înseamnă o șansă pentru construirea unui viitor mai bun! 


Comentarii Facebook