Festivalul Teatrelor de Papusi "Puck" nu mai este international! Criza afecteaza puternic cultura


Festivalul Teatrelor de Papusi si Marionete "Puck" nu mai are statutul de manifestare internationala si la eveniment sunt invitate numai trupe din Romania.

Festivalul era unul dintre cele mai importante din Europa de Est, dar in acest an nu a mai primit niciun ban de la autoritatile clujene si s-a renuntat la statulul international.

"Avem 11 trupe din Romania pentru ca Festivalul 'Puck' si-a pierdut caracterul international din cauza crizei si nu avem trupe din strainătate, avem doar din Romania, din Iasi, Arad, Bucuresti, din toata tara. Suntem la a noua editie si chiar si in an de criza incercam sa tinem pasul cu normalitatea si sa facem festivalul de fiecare an", a declarat Mona Marian, directorul Teatrului de Papusi Puck.

Pentru ca autoritatile din Cluj Napoca nu au dat niciun ban, organizatorii festivalului au anulat toate workshopurile si intalnirile cu artistii.

"Avem doar spectacole pentru copii si tineri, atat, bugetul a fost limitat si nu ne permitem mai mult, pentru ca altfel nu am mai putea face nimic", a mai afirmat Mona Marian.

12 trupe sunt invitate la Festivalul Teatrelor de Papusi si Marionete Puck, iar, daca bugetul nu va fi suplimentat, anul viitor nu va mai avea loc. Acum, organizatorii au primit 25.000 de lei pentru a pune totul la cale. 

Spectacolele au loc la Teatrul "Puck", Cercul Militar, Opera Maghiara, Teatrul National "Lucian Blaga", Teatrul Maghiar de Stat si la Academia de Muzica "Gheorghe Dima". Pretul unui bilet de intrare este de 5 lei, iar spectacolele se vor desfasura in perioada 25-29 octombrie.

Comentarii Facebook