„Am văzut diverse opinii de rău de la EC, că artiștii sunt varză, că la curățenie e muci, că la camping și transport te arde pe toate părțile. Dar întrebarea mea este dacă totuși a fost ceva care a impresionat, ceva neașteptat, ceva wow, bă dar orice de bine, orice? Nu am treabă cu EC, am fost la începuturi, dar pentru un festival care e deja de atâția ani să auzi de probleme de noob la organizare, cineva ori nu își face treaba, ori e deja doar money grab cât mai merge”, a scris acesta.
Discuția a strâns rapid multe comentarii, iar părerile au fost împărțite. În timp ce unii spun că ediția din acest an a fost cea mai slabă din ultimii ani, alții consideră că festivalul și-a păstrat atmosfera, iar concertele au compensat multe dintre minusuri.
Un participant spune că artiștii au fost „acceptabili”, însă aproape toate celelalte aspecte i s-au părut mai slabe decât în anii trecuți.
„Au fost câțiva artiști buni, dar cam slab și pe partea asta. În rest mi-a plăcut că erau mai multe locuri de stat jos. Pe partea negativă: 99 de lei două bilete de bus, joi niciun headliner, băi mai puține și jegoase, coșuri de gunoi mai puține, personal la curățenie mai puțin, foarte multă lume, artiști puși prost în program și Super Early Bird la 750 de lei pentru anul viitor”, a scris acesta.
Același utilizator a făcut și un calcul al costurilor pentru două persoane.
„2300 de lei doar ca să exiști în festival, fără mâncare și băutură. Cu trei cocktailuri și o masă pe zi ajungi la aproximativ 3700 de lei pentru două persoane. Mi se pare enorm. Anul acesta a mers mult în jos calitatea și în sus prețurile”, a concluzionat acesta.
Prețul transportului a fost unul dintre cele mai criticate subiecte.
„Scump transportul”, a rezumat un alt utilizator.
Un alt participant a comparat experiența de la Bonțida cu marile festivaluri internaționale.
„La alte festivaluri mari din lume transportul până la festival e gratuit. Aici costă mult, nu ai aer condiționat și mai stai și la cozi imense.”
Numeroase comentarii au vizat costurile suplimentare și taxele percepute pentru aproape orice serviciu.
„A fost impresionant cum taxează suplimentar la absolut orice. Nici unul din prețurile afișate pe site nu corespund cu prețurile finale. La bilet apare un preț, apoi mai apare conversion fee, booking fee, comision. La bus la fel. Mai lipsea taxa de un leu la budă și era pachet complet”, a scris un participant.
Același utilizator s-a plâns și de condițiile din autobuze.
„Afară erau aproape 30 de grade, iar în autobuz erau 40 pentru că nu mergea aerul condiționat. Am ajuns acolo sous-vide.”
Alți participanți au criticat sistemul de garanție pentru pahare.
„10 lei taxa pe pahar. Problema era că trebuia să cauți locul unde îl puteai returna, iar cei de la bar nu știau unde este”, a relatat cineva.
Unii participanți au fost nemulțumiți și de faptul că banii rămași pe brățară nu pot fi retrași imediat.
„Mi s-a părut foarte stupid că nu îți poți scoate banii de pe brățară direct în festival. Practic îți țin banii până prin august când pornesc refundurile online”, a scris o participantă.
Mai mulți participanți spun că Electric Castle și-a pierdut din farmec.
„Mi s-a părut chiar pustiu față de alți ani. Festivalul se stinge ușor. Dacă nu împrospătează ceva, ajustează prețurile și scenele, nu văd un viitor al EC”, consideră un utilizator.
Un alt participant spune că ediția din acest an a fost prea comercială.
„Anul ăsta a fost ca naiba. Soulless și corporatist și ca la bâlci. Nu mai e scena Dance Garden, peste tot sunt activări și zone VIP. Nu mai e un festival de concediu și petrecere. E un loc unde mergi seara la două concerte și apoi pleci”, a comentat acesta.
Deși nemulțumirile au dominat discuția, mai mulți participanți au spus că festivalul a avut și numeroase puncte forte.
Printre cele mai apreciate au fost concertele.
„Headlinerii, în special The Cure. E impresionant că i-au adus la Bonțida. Mâncarea foarte variată, apa gratuită, podul spre camping, zona de board games, scena Backyard și zona de wellness. E ușor să ne concentrăm pe lucrurile negative, dar există și aspecte pozitive”, a scris un participant.
Un alt utilizator, prezent la festival de aproximativ un deceniu, spune că a plecat cu una dintre cele mai bune stări din ultimii ani.
„Eu merg de vreo 10 ani acolo și mereu au fost ups and downs. Acum am plecat cu o stare de bine cum nu am mai simțit de mult acolo. Teddy Swims a fost superb. Vremea a fost minunată, festivalul mi s-a părut curat, transportul mai ok decât în alți ani. Voi merge până voi împlini 100 de ani. Bonțida forever!”
Mai multe comentarii au evidențiat prestațiile artiștilor internaționali.
„Twenty One Pilots au rupt. Au interacționat cu publicul, au cântat dintre oameni și au făcut un show senzațional. LP, The Cure și Nothing But Thieves au fost superbi”, a scris un participant.
Alt utilizator a rezumat simplu experiența sa:
„The Cure. Au fost perfecți. Fără giumbușlucuri, au lăsat doar muzica să vorbească. Pentru ei voiam să fac un city break în Europa, iar la EC i-am văzut la un cost mult mai mic.”
În ciuda numeroaselor critici privind costurile, transportul, aglomerația și organizarea, discuțiile arată că o parte dintre participanți consideră că marile concerte și atmosfera generală au salvat ediția din acest an. Pentru alții însă, Electric Castle pare să se îndepărteze de experiența care l-a consacrat, accentul mutându-se tot mai mult pe costuri și servicii suplimentare, în detrimentul experienței de festival.
3 Comentarii