Luni 16 Decembrie

Concert Sting la Cluj, în octombrie

 

Sting va susține un concert în Cluj-Napoca, în luna octombrie, în Sala Polivalentă.

 

Muzicianul britanic Sting va concerta pentru prima dată la Cluj-Napoca, pe 17 octombrie, evenimentul făcând parte din turneul ”57th & 9th” care promovează cel mai recent proiect muzical al artistului, albumul cu acelaşi nume.

 

Concertul, care va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, îl are drept invitat special pe Joe Sumner, fiu al artistului, lider al trupei Fiction Plane, care s-a concentrat în ultimii cinci ani pe cariera solo.

 

Sting va fi însoţit pe scenă de Dominic Miller (chitară), unul dintre cei mai vechi colegi de scena ai artistului, Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară) şi de acordeonistul Percy Cardona (The Last Bandoleros), informează organizatorii, Emagic.

 

Turneul a început în America de Nord în luna februarie a acestui an, iar Sting a parcurs deja mai mult de 50 de oraşe din Europa, America Centrală şi de Sud şi Asia.

 

Cel de-al doisprezecelea album Sting, ”57th & 9th”, primul său proiect rock-pop lansat după mai bine de 10 ani, a apărut pe 11 noiembrie 2016 la A&M/Interscope Records. Colecţia de zece piese a fost produsă de Martin Kierszenbaum, înregistrată în câteva săptămâni împreună cu Dominic Miller (chitară) şi Vinnie Colaiuta (tobe), bateristul Josh Freese (Nine Inch Nails, Guns N’ Roses), chitaristul Lyle Workman şi backing vocals asigurat de trupa The Last Bandoleros din San Antonio. 

 

Biletele vor fi puse în vânzare joi, la ora 10.00, pe eventim.ro, iar membrii fan clubului Sting vor avea posibilitatea săcumpere tichete mai devreme, începând de marţi.

Comentarii Facebook