Duminica 17 Noiembrie

COLOURS of CLUJ: Cum te distrezi în Parcul Central în perioada 1 - 4 august

 

Parcul Central va fi una dintre ”scenele” festivalului Colours of Cluj din acest an.

 

Vor fi amenajate ateliere de creație, scenă audio pentru cântăreții amatori, colțul seniorilor, zone pentru copii și activități sportive.   

 

Atelierele de creație se vor desfășura vineri, 2 august, între orele 16.00 și 20.00, și sâmbătă, 3 august, de la 12.00 la 20.00. Participanții vor putea realiza, împreună cu artiștii și meșterii, obiecte din materiale reciclate și din ceramică, vor prelucra sticlă, vor face poșete din pagini de reviste, flori Kanzashi, mărgele din hârtie reciclată, ”capcane de vise” și obiecte decorative prin origami. Vor putea participa la ateliere de terapie prin artă, de decoupage și gravură pe lemn, de împâslire și chiar la cursuri de jonglerie. Duminică, 4 august, de la ora 14.00 și până la 17.00, participanții la ateliere vor fi invitați la realizarea unei instalații din obiectele create la ateliere. Atelierele sunt prezentate de Oranjerie.

 

În Foișorul din Parcul Central va fi amenajată o scenă specială pentru toți cei cărora le place să cânte, dar nu au făcut-o până acum în fața unui public adevărat. Cu formația sau solo, sunt așteptați la microfon toți cântăreții nedescoperiți ai Clujului vineri, 2 august și sâmbătă, 3 august, între orele 16.00 și 20.00 și duminică, 4 august, între orele 14.00 și 17.00. Organizatorii le pun la dispoziție instrumente profesioniste, pentru a-și putea arăta cu adevărat talentul.

 

Seniorii Clujului îi vor învăța pe cei mai tineri arta tricotatului și îi vor iniția în tainele jocului de șah sau table în ”Colțul Seniorilor” (vineri, 2 august, de la 16.00 la 20.00 și sâmbătă, 3 august, de la 9.00 la 20.00). Tot aici se va desfășura sâmbătă, de la ora 9.00, o repetiție cu public a spectacolului „Ibovnice cu ochi de Maramureș” de Mihai Traistă, realizat în cadrul unui proiect pilot pentru creșterea stării de bine prin valorizarea aptitudinilor vârstnicilor – spectacol realizat cu îndrumarea Oanei Corina Pocan, consilier în arta teatrului, și al Mihaelei Marcovici, coordonatorul Centrului de zi pentru vârstnici nr. 1.

 

Cei mici sunt așteptați în Parcul Central sâmbătă, 3 august, și duminică, 4 august, între orele 12.00 și 20.00, la ateliere de confecționat zmee, ”darts cu emoții” și baloane uriașe modelabile din săpun, oferite de Playful Learning. Pentru copiii mai sportivi, școala de fotbal Olimpic Star și colțul Decathlon pregătesc zone dedicate. La rândul lor, cei de la Aller Kinder pregătesc jocuri senzoriale cu materiale colorate, plăcute la văz, atingere și miros, ateliere de portret și auto-portret, de scriere și ilustrare. Compania de teatru Libelula și magicianul Belloni vor prezenta fiecare câte două spectacole pentru copii, iar cei de la Jokee pregătesc ateliere de gravură pe sticlă, construcții fără limită cu Plenty Play și jocuri creative cu magneți.

 

Zona din spatele Casino-ului va fi amenajată pentru activități sportive: tir cu arcul, slackline, perete de cățărare, sumo (sâmbătă de la 12.00 la 20.00, duminică de la 12.00 la 17.00). De asemenea, în parc se va desfășura și Târguțu’ vintage, un târg de produse handmade și vintage (vineri între orele 16.00 și 20.00, sâmbătă și duminică între 12.00 și 20.00).

 

Festivalul ”Colours of Cluj” este organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană şi Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Group, fiind susţinut şi finanţat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj. Printre partenerii instituționali se numără și Visit Cluj și Centrul de cultură urbană Casino, iar festivalul susține candidatura Clujului la titlul de capitală culturală europeană în 2021.

 

La ”Colours of Cluj”, timp de patru zile, între 1 şi 4 august, 60 de manifestări şi activităţi urmăresc să îi aducă pe clujeni împreună în spaţiul public.

 

Evenimentele includ spectacole de teatru, dans, arte vizuale şi multimedia, concerte şi proiecţii video interactive pe clădiri. Activităţile sunt gândite pentru toate categoriile de vârstă, de la copii la ”seniori”, iar participarea la toate evenimentele este gratuită.

Comentarii Facebook