CLUJ BIKE FEST 2015: Mii de motocicliști vin la Cluj. PROGRAM, CONCERTE și PREMII o motocicletă Suzuki GSX-F 600

 

Mii de motocicliști din toată țara, dar și din străinătate, sunt așteptați la CLUJ BIKE FEST 2015. 

 

Transilvania Bikers MC 1990 organizează una dintre cele mai mari adunări ale motocicliștilor din România. Evenimentul ajuns la cea de-a 18-a ediție, iar participanții vor putea asista la 10 concerte în ultimul weekend al lunii mai (29, 30, 31), dar sunt invitați și la celebra paradă.

 

Vineri, 29 mai, se face adunarea generală și seara motocicliștilor începe cu concerte și distracție. 

 

Printre trupele care vor concerta la campingul ELDORADO Gilău, în prima seara a adunării, se numără Truda, Zero Tolerance, Mercedes Band, Front, Alt5.

 

Sâmbătă, 30 mai, are loc parada așteptată de toată lumea: o paradă impresionantă cu zeci de motocicliști încolonați. Parada va începe la ora 11.30, cu plecare din Gilău, va parcurge tot Clujul și se va termina la ora 13.30 tot în campingul ELDORADO din Gilău.

 

Imediat după terminarea paradei, în camping se dă startul concursurilor. 

 

La concursul de CUSTOM BIKE se va desemna cea mai frumoasă motocicletă personalizată, dar câștigatorii adevărați vor fi cei care vor putea să vadă adevărate opere de artă pe două roți. 

 

Extragerea pentru marele premiu al Tombolei se va face sâmbătă seara, când un norocos (sau o norocoasă) va pleca acasă cu (încă) o MOTOCICLETĂ!

 

Pe lângă motocicleta Suzuki GSX-F 600, participanții înscriși la tombolă au șansa de a câștiga numeroase alte premii, care constau în echipamente și consumabile.

 

Concertele de sâmbătă se termină târziu în noapte și sunt susținute de Fireball, (Deep Purple Tribute), Trooper, Times of Need, Konthrast.

 

Prețul de intrare pentru întegul Weekend este de 35 de lei (vineri, sâmbătă, duminică) sau 20 de lei pentru o zi (vizitator). 

 

Dacă nu vreți să stați la cort, rezervările pentru cazare se fac la următoarele locații: 

 

- 200 m spre Gilău la pompa de benzină - tel: 0744636513 

- 700 m spre Gilău Vila Cionca- tel: 0746658730 

- 1,5 km spre Oradea , Terasa CĂPUȘ - tel : 0741.264330

Comentarii Facebook