Campania Blood Network continuă! Donează sânge și mergi la UNTOLD sau NEVERSEA


Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea continuă și în acest an Campania Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din țară. Chiar dacă cele două festivaluri și-au amânat edițiile din acest an, pentru anul viitor, organizatorii au decis să continue această campanie într-un an dificil în care spitalele au nevoie disperată de sânge. Donarea de sânge a scăzut dramatic în ultimele luni, așa că organizatorii UNTOLD și Neversea fac apel la fani să vina doneze sânge și să salveze vieți. 

VOUCHER VALORIC LA ABONAMENTE UNTOLD ȘI NEVERSEA PENTRU CEI CARE DONEAZĂ DE LUNI PÂNĂ VINERI ÎN CENTRELE FIXE DIN ÎNTREAGA ȚARĂ

Campania Blood Network, ajunsă la cea de-a șasea ediție, se desfășoară în acest an între 8 august și 13 septembrie în toate centrele de transfuzii din țară. Cei care donează sânge în timpul săptămânii, de luni pana vineri, în toate centrele fixe din țară primesc un voucher valoric pentru achiziționarea unui abonament la UNTOLD 2021, în valoare de 10 euro sau în valoare de 20 de euro, pentru achiziționarea unui abonament la Neversea 2021.

CARAVANA MOBILĂ CONTINUĂ ÎN CONDIȚII DE SIGURANȚĂ ÎN 10 ORAȘE ALE ȚĂRII! 

Din motive de siguranță pentru cei care donează sânge, organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea împreună cu autoritățile medicale au decis ca în acest an caravana mobilă să se mute din spațiul public în centrele de transfuzii pe timpul week-end-ului, când în mod obișnuit era închis. Astfel, caravana mobilă va fi prezentă în 10 orașe timp de 10 week-enduri. Cei care vor veni să doneze sânge în cele 10 centre fixe din țară, în zilele de week-end, și se vor înscrie în rețeaua ,,Și eu Donez” vor primi, la alegere, un bilet de o zi la UNTOLD sau Neversea 2021. În plus, donatorii din cadrul caravanei vor primi din partea Kaufland România câte un voucher de cumpărături de 100 de lei, valabil în orice magazin din țară. În acest an, cele 10 orașe în care se va desfășura caravana mobilă sunt: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești, Sibiu, Iași și Craiova. Pentru că există o cerere foarte mare de sânge în Capitală, caravana mobilă va putea fi găsită în două weekenduri, unul în luna august si celălalt în luna septembrie, conform programului de mai jos. 

Campania este valabilă între 8 august și 13 septembrie, iar centrele de transfuzii care vor fi deschise și în week-end sunt:  

Cluj-Napoca – 8, 9 august

București – 15, 16 august

Timișoara – 22, 23 august

Craiova – 22, 23 august

Oradea – 29, 30 august

Târgu Mureș –  29, 30 august

Brașov – 5, 6 septembrie

Ploiești – 5, 6 septembrie

Sibiu – 12, 13 septembrie

Iași – 12, 13 septembrie

București- 12,13 septembrie

Donarea de sânge în cadrul caravanei mobile se face doar prin programare telefonică, la numărul de telefon 0730.073.940, de luni până vineri, între 9:00 și 16:00. 

Programările pentru week-end se fac astfel:

Între 6 și 7 august, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Cluj Napoca din zilele de 8 și 9 august.

Între 11-14 august, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii București din zilele de 15 și 16 august.

Între 18-21 august, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Timișoara și Craiova din zilele de 22 și 23 august.

Între 25-28 august, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Oradea și Târgu Mureș din zilele de 29 și 30 august.

Între 1- 4 septembrie, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Brașov si Ploiești din zilele de 5 și 6 septembrie.

Între 8 -11 septembrie, programare pentru donare sânge la Centrul de transfuzii Sibiu, Iași și București din zilele de 12 și 13 septembrie.

În funcție de festivalul la care vor să ajungă, fanii care donează sânge trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea Blood Network și să completeze formularul solicitat, însoțit de o fotografie cu adeverința de donator. Donatorii din weekend vor primi un bilet de o zi la festival, iar cei care au donat în timpul săptămânii vor primi un cod, pe adresa de e-mail, cu care vor putea achiziționa un abonament la UNTOLD sau Neversea 2021 la preț special.

Este un an care ne provoacă pe toți din toate punctele de vedere și un an în care spitalele și medicii se confruntă, pe lângă pandemie și cu o lipsă acută de sânge. Tocmai de aceea am decis să continuăm campania Blood Network și în acest an. Ne dorim să creștem numărul de donatori și îi îndemnăm pe toți cei care pot să doneze sânge să vină în centrele de donare și cu acest gest atât de simplu, să salveze vieți.", a declarat Edy Chereji, director de Comunicare UNTOLD & NEVERSEA.

În fiecare an, campania Blood Network este susținută de Kaufland România. 

Întreaga lume trece printr-o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere în care trebuie să avem grijă de noi, de cei dragi, dar și de comunitatea largă; donarea de sânge este una din acțiunile esențiale pentru a traversa mai ușor aceste momente și, în același timp, reprezintă un gest de prețuire a celor din jur. Kaufland România a înțeles că acest an este despre sănătate înainte de toate. Așa că alături de Asociația UNTOLD, suntem bucuroși să continuăm campania Blood Network în 2020, încurajând donarea de sânge în centrele de transfuzie din toată țara, în condiții de maximă siguranță”, a declarat Anna-Katharina Cheidereiter, Manager CSR Kaufland.

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD și NEVERSEA, cu ajutorul platformei Și Eu Donez și al Institutului Național De Transfuzii Sanguine.

În 2019, peste 6.000 de persoane au donat sânge, în campania Blood Network, care s-a desfășurat în 9 orașe din țară. 4.359 de donatori au mers la centrele de transfuzii, iar 1.866 la caravana Blood Network.

Detalii pe www.untold.com/bloodnetwork și www.neversea.com/bloodnetwork 

Comentarii Facebook