Călin Goia și trupa Voltaj vor să câștige la Eurovision - VIDEO

 

Călin Goia, liderul trupei Voltaj, vrea să câștige cconcursul Eurovision 2015, care va avea loc la Viena.

 

Trupa Voltaj a câștigat preselecția națională cu piesa ”De la capăt”, iar pe locul doi a fost piesa Luminiţei Anghel ”A Million Stars”.

 

Suntem emoţionaţi şi foarte bucuroşi. Suntem convinşi că, la ce concurenţă a fost, atuul câştigător a fost mesajul nostru şi românii au dorit să ducă acest mesaj la Viena şi să-l aducă în faţa Europei. Le mulţumim celor care ne-au votat, mulţumim juriului pentru încrederea pe care ne-a acordat-o. Să ai 24 de puncte din tot atâtea e foarte onorant. Ne gândim cum să facem încât să ajungem cât mai sus. Dacă se poate mai sus de locul doi. Asta e marea noastră dorinţă”, a declarat Călin Goia, la conferința de presă.

 

Piesa celor de la Voltaj are și o variantă în limba engleză, dar încă nu s-a decis care va fi cântată la Viena. Piesa vorbește despre drama copiilor lăsați singuri de părinții plecaţi la muncă în străinătate.

 

Bucuria mea cea mai mare este că campania ”De la capăt” merge mai departe şi va fi şi mai vizibilă şi acei copii, care sunt departe de părinţii lor, cu siguranţă se vor simţi mai puţin singuri, pentru că vor fi sprijiniţi din tot mai multe părţi şi asta cred că e cel mai important şi câştigul cel mai mare. Cred că această campanie nu va lăsa rece întreaga Europă, pentru că şi ei au copii şi şi ei trebuie să se pună în postura părinţilor care merg să muncească afară, din cauză că trebuie să asigure un trai decent copiilor lor, făcând sacrificii enorme. Tocmai de aceea, dragi europeni, trebuie să-i respectaţi pe români, pentru că marea lor majoritate munceşte din greu şi cinstit”, a mai spus solistul trupei Voltaj.

Comentarii Facebook