Bursa Alex. Leo Serban la TIFF! Un tanar jurnalist este trimis in New York intr-un sejur de perfectionare


Producatorul Bobby Paunescu si TIFF, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman din New York si Film Society of Lincoln Center vor acorda, incepand cu acest an, Bursa Alex. Leo serban, onorand astfel memoria unui profesionist desavarsit.

Beneficiarul acestei burse va fi un tanar sub 35 de ani care s-a afirmat si remarcat in zona de jurnalism si/sau critica de film, cu potentiale aptitudini pentru a deveni programator de festival.

Bursa Alex. Leo serban consta in oferirea unui sejur de perfectionare profesionala la New York si acopera cheltuieli legate de deplasare, cazare si per diem pentru o perioada de trei luni. Rezidenta va debuta la sfarsitul lunii septembrie 2012, o data cu editia semicentenara a Festivalul de Film de la New York, si se va incheia in luna decembrie, cu ocazia celei de-a VII-a editii a Festivalul de Film Romanesc organizat de ICRNY si gazduit de Lincoln Center.

Pe linga participarea la aceste doua festivaluri, bursa ofera, prin intermediul Lincoln Center si ICRNY, acces la resurse de specialitate, intalniri profesionale cu reprezentanti din industrie si la o serie de alte evenimente cinematografice.

Bursierul va trebui sa relateze periodic despre evenimentele la care participa, articolele sale fiind publicate intr-o revista din tara, print ori on-line, si va fi stagiar in echipa ICR New York care pregateste Festivalul Filmului Romanesc de la Lincoln Center.

Un juriu de experti format din criticul de film Magda Mihailescu, prof. univ. dr. Sorin Botoseneanu (decanul Facultatii de Film din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L.Caragiale" din Bucuresti) si dr. Andrei Gorzo (critic de film, cercetator in cadrul U.N.A.T.C.) a alcatuit lista finalistilor:

Florentina Ciuverca (jurnalist de cinema, fondator si editor http://filmreporter.ro/)
Cristi Luca (critic de film, colaborator la Dilema Veche, Observator Cultural, literNet.ro)
Lucian Maier (critic de film, colaborator la Tribuna de Cluj si literNet.ro)
Catalin Olaru (critic de film la Revista Cultura)
Andrei Rus (prep. univ. drd. la Facultatea de Film din cadrul U.N.A.T.C, coordonator al revistei Film Menu, selectioner de filme pentru festivalul Timishort)
Irina Trocan (redactor Film Menu, colaborator la Decat o revista, co-selectioner pentru Festivalul International de Film NexT)

O comisie formata din Corina suteu (director ICR New York), Bobby Paunescu (producator Mandragora Movies, Romania), Tudor Giurgiu (presedinte TIFF) si Mihai Chirilov (director artistic TIFF) va desemna castigatorul pe baza dosarului profesional trimis de fiecare nominalizat in parte. Dupa incheierea rezidentei, aceeasi comisie va evalua rezultatul primului an de Bursa si va stabili coordonatele urmatoarelor editii.

Decizia finala se va lua la Cluj, in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (1-10 iunie 2012), iar castigatorul va fi anuntat in seara zilei de 8 iunie.

Comentarii Facebook