Abonamentele pentru acces general de la Electric Castle s-au EPUIZAT! Poți câștiga bilete gratis



Organizatorii Electric Castle au anunțat că abona,mentele de acces general la festival s-au epuizat.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a ferstivalului, precizându-se totuși că mai sunt disponibile bilete de o zi, în cantități limitate.

De asemenea, festivalierii mai pot achiziționa abonamente Premium sau pachete Travel.

Totuși, cei care nu au reușit să își cumpere un abonament până acum au șansa de a-l primi gratuit. Pentru al treilea an consecutiv, Electric Castle promovează mersul pe bicicletă ca transport alternativ și își încurajează fanii să folosească acest mijloc de transport. Cicliștii care acceptă provocarea de a pedala spre festival de la cel puțin 250 de kilometri distanță și care susțin la rândul lor o cauză ecologistă pot fi Eco Ambasadorii celei de-a cincea ediții a festivalului, care este și cea mai ambițioasă din punct de vedere al reducerii impactului asupra mediului.

Eco Ambasadorii vor primit intrare și camping gratuit, iar cauzele pe care le susțin vor beneficia de promovare între fanii festivalului și premii de la Lidl și Devron. Cicliștii care vor să se înscrie în proiect sunt invitați, până în 5 iunie, pe site-ul asociației MAINOI.

Electric Castle 2017 va avea loc în perioada 12-16 iulie, la Castelul Banffy, din Bonțida.

Comentarii Facebook