Trista poveste a bunicului lui Alin Tișe, spusă de nepotul său: „Era în creștere și mânca zahărul dat calului”

Lansarea romanului „Iubirea căutată prin păcate – IoVa” a fost mai mult decât o apariție editorială. A fost, în același timp, o întoarcere în copilărie, în memoria familiei și în poveștile spuse de bunici, povești care au stat la baza primei părți a romanului semnat de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Bunicul – sursa poveștilor reale din romanul lui Alin Tișe

Întrebat dacă se regăsește în vreun personaj, Alin Tișe a spus că nu, dar că, în schimb, se regăsesc mai mulți membri din familia extinsă. Unul dintre personajele centrale, minerul Visalon, este inspirat direct din viața bunicului său.

„Minerul Visalon este practic bunicul meu, care a fost miner, mai exact în mina de la Șorecani. Părinții mei au trăit la începuturile vieții în acea zonă.”

Satul natal al bunicului este Ardeova, de unde a plecat foarte devreme. „Ardeova este satul natal al bunicului, care a plecat de acolo slugă fiind la 12 ani.”

Drumul lui a continuat către mina de la Șorecani, în zona Aghirești, unde și-a găsit partenera și și-a întemeiat familia. În roman apar și numeroase locuri reale: Arghișu, Dâncu, Ticu, Leghia, Laguna Albastră, Caolin. „Toate acestea le regăsiți și astăzi. De altfel, imaginile pe care le-am prezentat sunt imagini reale de acolo.”

Copilul care dormea pe cal și mânca zahărul animalelor

Cea mai puternică parte a relatării a fost însă povestea spusă de bunicul său în copilărie, poveste care a rămas vie în memoria lui Alin Tișe. „Mie, când eram copil, bunicul îmi povestea cum era slugă la 12 ani. Lucra la grofi din zona Mănăstireni și mergea cu caii. Toată noaptea.”

Fiind copil, dormea pe cal sau lângă animale, pentru a se proteja de lupi.

„Dormea sus pe cal, cu capul pe gâtul calului, sau dormea pe acea pătură din lână și caii stăteau în jurul lui ca să nu-l atace lupii. Lupii erau prezenți.”

Hrana era puțină, iar foamea constantă. „Mânca mămăligă tăiată cu ață de groful la care lucra”. Dar cea mai dureroasă amintire este legată de zahărul destinat animalelor. „El lua din zahărul calului, pe care îl iubea, și lua zahărul pe care îl mânca în locul calului, pentru că era în creștere, era la 12 ani și era copil și trăia din acest zahăr.”

Această viață a durat până la 16 ani, când a decis să plece la mină.

„Mie când eram eram copil, bunicul îmi povestea, de exemplu, cum era slugă la 12 ani și mergea fiind copil sărac, lucra ca și slugă la grofi din zona Mănăstireni și mergea cu caii. Toată noaptea pentru a mânca pe câmp și fiind foarte tânăr, foarte mic, dormea sus pe cal, cu capul pe gâtul calului sau dormea pe acea pătură din lână și caii stăteau în jurul lui ca să nu-l atace lupii. Și lupii erau prezenți. Iar el se urca pe cal și dormea acolo să se protejeze. Îmi povestea cum mânca practic mămăligă tăiată cu ață de groful la care lucra. Dar mâncarea era puțină și el era în creștere. Practic lua din zahărul calului Soare pe care îl avea, pe care îl iubea. Lua zahărul pe care îl mânca în locul calului pentru că era în creștere, avea 12 ani și era copil și trăia din acest zahăr și îmi amintesc de această poveste. Până la 16 ani a făcut asta când s-a hotărât să plece la mină și atunci a devenit Șorecan.”

Viața în mina de la Șorecani

Minele de la Șorecani erau cunoscute pentru condițiile extrem de grele. „Minele de acolo erau vestite pentru suprafața foarte mică în care trebuia să intri. Aproape că intra un om cât pe sub o masă.”

Muncitorii erau comparați cu niște șoareci. „Oamenii intrau practic în această mină și scoteau pe lângă ei cărbunele. Ei trebuiau să iasă cu spatele până când creau acel loc.” De aici și porecla lor. 

Bunicul lui Alin Tișe a trăit până la 80 de ani, dar cu bolile specifice muncii în mină. „El practic a făcut silicoză. A trăit 80 de ani, dar cu bolile minei de acolo.”

„Minele de acolo erau vestite pentru suprafața foarte mică în care trebuia să intri. Aproape că intra un om cât e pe sub o masă și practic oamenii erau ca niște șoareci. Intrau practic în această mină și scoteau pe lângă ei cărbunele, îl dădeau afară și ei trebuiau să iasă cu spatele până când creau acel loc să intre. De acolo practic au fost botezați Șorecani”

Despre locurile descrise în roman

Locurile natale ale familiei, satul Ardeova și zonele înconjurătoare, au fost redate cu exactitate în roman și chiar ilustrate cu imagini reale:

„Există locuri cum ar fi Arghișu, Ticu, Leghia, Laguna Albastră, Caolin și toate acestea le regăsiți și astăzi. De altfel imaginile pe care le-am prezentat astăzi sunt imagini reale de acolo.”, a povestit Alin Tișe.

Despre legătura dintre familia sa și personajele romanului, Alin Tișe a explicat:

„Minerul Visalon din roman este bunicul meu care a fost miner în acea mină de la Șorecani. Părinții mei au trăit la începuturile vieții în acea zonă. Ardeova este satul natal al bunicului care a plecat de acolo slugă fiind la 12 ani. A plecat la mina de la Șorecani unde și-a găsit partenera și așa mai departe. Deci există locuri cum ar fi Arghișu, Ticu, Leghia, Laguna Albastră, Caolin și toate acestea le regăsiți și astăzi.”

Romanul și ficțiunea: iubirea care transformă

Alin Tișe a povestit că prima parte a romanului „Iubirea căutată prin păcate – IoVa” se bazează pe aceste experiențe reale, iar partea a doua este ficțiune pură, cu un personaj supranatural, IoVa, care alege să devină om din iubire.

„Este un personaj supranatural între cer și pământ care decide să ia calea umanității prin iubire tocmai pentru a se îndrăgosti de aleasa lui, care a și pierdut împreună cu sătenii visul și practic speranța. Iubirea învinge din nou chiar cu riscul vieții lui. Aceasta este partea a doua. Această combinație între cele două părți, prima fiind roman realist și cealaltă ficțiune.”

Manuscrisul este prezentat ca un document vechi, cu pagini de altă culoare, pentru a sugera trecerea între real și fantastic.

„El l-am îmbrăcat sub forma unui manuscris găsit într-una bisericii, manuscris vechi, de altfel și paginile sunt de altă culoare, tocmai pentru a sugera asta.”

Alin Tișe despre scris și pasiune

Despre propria sa relație cu scrisul, Alin Tișe a spus clar:

„Sigur că sunt onorat de aceste cuvinte frumoase spuse de profesioniști ai scrisului. Așa cum spuneam, pentru mine este o joacă a minții. Mă joc cu mintea mea, ea cu mine. Încercăm ca de fiecare dată să găsim acea limpezime, să pot pune pe hârtie ceea ce simt. De altfel, eu nu sunt scriitor. Nu dau sfaturi la nimeni. Cărțile mele nu vreau să fie lecții de urmat pentru nimeni. Sunt pur și simplu trăiri ale sufletului meu și îi îndemn pe toți, indiferent de vârstă, indiferent de ceea ce simt, să lase să-și regăsească sufletul.”

„Nu doresc să devin scriitor. Nu doresc să intru nici într-o uniune a scriitorilor. O fac din pasiune. Sunt un om pasionat mai nou de acest mod de a trăi și de a îmbina lucrurile și de ce nu, cât timp mintea mea și sufletul îmi cer asta, o fac. Cât timp nu știu, dar nu am nicio normă, nu am niciun plan, nu doresc să obțin niciun merit, niciun drept de la Uniunea Scriitorilor. Nu sunt interesat de asta. Este o pasiune.”, a mai adăugat Alin Tișe.