Un tânăr de 15 ani, în timp ce muta un autoturism în curtea casei, și-a acroșat mortal fratele de nici doi ani.
Un bărbat din comuna Viișoara, județul Cluj, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, după ce și-a terorizat fosta iubită.
Mașina unei familii a fost lovită de un tren care circula pe ruta București-Craiova, după ce șoferul nu ar fi respectat semnalele luminoase de la o trecere la nivel cu calea ferată
Luni, 28 octombrie, liderul din Superliga, Universitatea Cluj, va juca în deplasare împotriva celor de la FC Botoșani, în etapa a 14-a din Superliga.
Tragedie într-o locuință din Turda, Cluj! O femeie a fost găsită fără viață în propriul apartament. Vecinii au dat alarma
Finalul lunii octombrie vine cu temperaturi de primăvară, care vor ajunge la 24 de grade Celsius în unele regiuni ale țării.
Luna noiembrie aduce o energie aparte pentru patru zodii care vor simți că stelele lucrează în favoarea lor, iar dragostea va fi la tot pasul. Alinierea planetelor favorizează romantismul, norocul și momente speciale.
Un alt parc din Cluj-Napoca este tratat precum un bar de către o parte dintre cetățeni. De această dată, parcul Iris, de pe strada Iris, este locul unde se adună
Șoferii continuă să surprindă prin momente de inconștiență la cote ridicate pe drumurile din Cluj. Un astfel de eveniment a avut loc și în urmă cu două zile.
Una dintre cele două fete dispărute, ieri, dintr-un centru de plasament din Cluj-Napoca a fost găsită. Poliția continuă căutările pentru cealaltă minoră.
Vlăduța Lupău se află în aceste zile în Cluj-Napoca, unde a participat astăzi la o slujbă religioasă de la o biserică din oraș. Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov) este considerat ocrotitor al
O acțiune de amploare, la care participă aproximativ 30 de polițiști, jandarmi și specialiști, este efectuată în Cluj-Napoca cu scopul de prevenire și combatere a infracțiunilor stradale
Miliardarul din Pipera a făcut parte dintr-un sobor de preoți în cadrul procesiunii religioase la moaștele Sfântului Dimitrie
Pasionații de Dirt Bike și Pumptrack au început deja să profite de Parcul Sportiv, din comuna Florești, care și-a deschis porțile ieri.
Potrivit primelor informații furnizate de IPJ Cluj, tânăra s-ar fi angajat în traversarea străzii într-o zonă nemarcată și nesemnalizată pentru pietoni. În acel moment, un șofer care conducea o mașină Bolt și care circula spre Florești.
Un bărbat de 42 de ani, din Dej, a fost urmărit în cursul zilei de ieri, 26 octombrie, de oamenii legii în timp ce se afla pe un ATV. La testarea cu aparatul drug-test a ieșit pozitiv
Remiza de pe teren propriu împotriva celor de la Sepsi a tulburat puternic apele pentru CFR Cluj. Cu toate că echipa se află în partea de sus a clasamentului
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a informat că România a devenit cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, având o producție de 2,3 miliarde de metri
Temperaturile ridicate din ultimele zile își vor menține această tendință și în perioada următoare, cât și la începutul lunii noiembrie.
Virgiliu Postolachi a fost eroul celor de la CFR Cluj în partida cu Sepesi. Atacantul a marcat în prelungirile meciului și a evitat o înfrângere pentru echipa din Gruia.
La data de 26 octombrie 2024, în jurul orei 21:20, polițiștii au fost alertați cu privire la un accident rutier grav petrecut pe Calea Florești, în municipiul Cluj-Napoca.
Două tinere, în vârstă de 13 și 14 ani, au dispărut în cursul zilei de astăzi dintr-un centru de plasament din Cluj-Napoca. Poliția este în căutarea lor.
Îndrăgitul actor de comedie din Cluj a dezvăluit câți bani face din YouTube și Facebook.
În această noapte(noaptea dintre 26 și 27 octombrie 2024), România trece la ora de iarnă. La ora 4:00 dimineața, ceasurile se vor da înapoi la ora 3:00, marcând astfel începutul oficial al orei de iarnă,
Conferința este organizată de deputatul USR Viorel Băltărețu și este destinată publicului larg, pe bază de înscriere prealabilă
După Darth Vader, care a făcut senzație în primăvara 2024 plimbându-se în zona Teatrului Național din Cluj-Napoca, acum își face apariția Batman pe străzile din cartierul clujean Mărăști.
În următoarea lună, noiembrie, trei zodii se vor bucura de bucurii, iubire și protecție cosmică, fără evenimente neprevăzute și fără pagube materiale.
Garnitura nouă va circula pe ruta Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov, potrivit ARG. Astfel, primul tren Alstom Coradia Stream va intra în circulație începând cu data de 15 noiembrie.
Un MERCEDES furat acum un an și jumătate din Târgu Mureș a fost identificat în Cluj-Napoca cu ajutorul unui grup de Facebook.
Un bărbat s-a stins din viață după ce mașina în care se afla a căzut de pe un pod, pe raza localității Jitia, din județul Vrancea. Din fericire, o fetiță de 9 ani a reușit să scape miraculos.